Download PDF - Churry-Burry

— Pa, Mannie. Du-te şi fă ceea ce trebuie.
M-am dus să-mi îndeplinesc misiunea. Mike jucase rolul meu la fel
de bine sau chiar mai bine decât aş fi făcut-o eu. Trebuia să-l găsesc
pe Finn şi să-l duc la „Adam". Am plecat repede, spunându-i lui Mami
ce vorbisem cu Greg. Era îmbrăcată în costumul de presiune, îl trezise
şi pe Bunicul şi-l îmbrăcase şi pe el – prima dată când îşi punea
costumul după ani de zile. Am plecat cu casca pe cap şi cu arma laser
în mână.
Am ajuns la ecluza 13. Era închisă pe dinăuntru şi pe vizor nu se
zărea nimeni. Foarte bine – conform instructajului, numai că trebuia
să se vadă stilyagi-ul care era de serviciu.
N-avea sens să bat. În cele din urmă, m-am întors pe drumul pe
care venisem, am trecut prin casă, am traversat prin tunelele noastre
de legume şi am urcat prin ecluza familiei spre suprafaţă, la bateria
noastră solară.
Uitându-mă pe vizor am descoperit o umbră acolo unde ar fi
trebuit să văd soarele strălucitor. Blestemata de navă pământeană
aterizase pe suprafaţa care aparţinea familiei Davis! Suporturile ei
formau un trepied gigantic deasupra mea, iar eu mă holbam în sus la
reactoarele ei.
Am coborât repede şi-am plecat de-acolo. Am încuiat amândouă
trapele şi toate uşile de presiune din cale. I-am spus lui Mami ce era
deasupra noastră şi i-am zis să-l posteze pe unul din băieţi la uşa din
spate cu o armă laser. Uite-o, ia-o pe-asta.
În casă nu mai era nici un băiat, nici bărbaţi, nici femeile mai în
putere, singurii care rămăseseră erau Mami, Bunicul şi copiii mei.
Restul plecaseră, căutând-o cu lumânarea. Mimi nu vroia să ia arma.
— Nu ştiu s-o folosesc, Manuel, şi acum e prea târziu ca să învăţ.
Păstreaz-o. Nu cred c-o să pătrundă în tunelele Davis. Ştiu eu câteva
şmecherii de care tu nici n-ai auzit.
Nu m-am opus. Pierzi vremea dacă stai să te contrazici cu Mimi. Şi
era posibil ca ea să ştie câteva şmecherii de care eu să nu fi auzit.
Trăise pe Lună condiţii şi mai vitrege decât cele de-acum.
De data asta, în ecluza 13 erau câţiva oameni. Am fost lăsat să
trec de cei doi băieţi care-şi făceau datoria. Le-am cerut noutăţi.
— Presiunea e bună acum, îmi spuse cel mai mare dintre ei. Cel
puţin la nivelul ăsta. Se duc lupte spre Şosea. Ce ziceţi, generale
Davis, aş putea să merg cu dumneavoastră? Unul dintre noi e de
ajuns ca să stea de pază.
— Niet.
— Vreau să dobor un vierme de pământean.
— Ăsta e postul tău, m-ai înţeles? Rămâi la datorie. Dacă vine peaici
un pământean, e-al tău. Dar ai grijă să nu fii tu al lui.
Am plecat în grabă. Ca urmare a propriei mele neglijenţe, neavând
costumul de presiune la mine, am pierdut aproape toată lupta din
coridoare. Am prins doar finalul. Halal ministru al apărării! Am luat-o
spre nord pe coridorul circular, cu casca deschisă, şi am ajuns la
ecluza de acces a rampei lungi spre Şosea. Ecluza era deschisă, am
înjurat şi m-am oprit s-o încui, după ce am trecut, prudent, să văd de
ce rămăsese deschisă. Băiatul care o păzise murise. Aşa că am
înaintat mai atent în josul rampei până am ieşit pe Şosea.
La capătul ăsta era goală, dar am văzut siluete şi-am auzit
zgomote în interiorul oraşului, unde se trăgea. Două siluete în
costume de presiune, înarmate cu puşti, se desprinseră de restul şi se
îndreptară spre mine. I-am ars pe amândoi.
Un om înarmat cu o puşcă şi îmbrăcat în costum de presiune arată