Download PDF - Churry-Burry

amplificator puternic.
— Închideţi uşile! strigă către mulţime. Este o adunare restrânsă.
Verificaţi-i pe cei din faţa voastră, din spate, de pe laterale, iar dacă
nu-i cunoaşteţi şi nimeni nu poate garanta pentru ei, daţi-i afară!
— Afară cu ei, la dracu'! urlă cineva. Scoateţi-i prin cea mai
apropiată ecluză!
— Linişte, vă rog! O să facem şi asta într-o bună zi.
Se produse agitaţie şi încăierare, iar unui bărbat i se smulse şapca
roşie din cap şi fu dat afară, trecând în zbor planat prin uşă. Nu cred
că şi-a dat seama ce se petrece, probabil leşinase. O femeie fu poftită
să iasă destul de politicos, dar ea nu răspunse cu aceeaşi monedă. I-a
cam înjurat pe cei care o evacuau. M-am simţit stânjenit.
28
În sfârşit, s-au închis uşile. Începu muzica, iar steagul fu
desfăşurat deasupra platformei. Pe el era scris: „LIBERTATE!
EGALITATE! FRATERNITATE!" Toată lumea fluiera, unii începură să
cânte tare şi fals: „Sculaţi voi prizonieri ai foamei... " Dar n-am văzut
pe nici unul care să arate cât de cât înfometat. Însă cântecul mi-a
adus aminte că nu mâncasem de la ora două. Speram că nu va dura
prea mult, pentru că aparatul meu de înregistrare nu ţinea decât două
ore şi mă întrebam ce s-ar întâmpla dacă ei ar şti asta. M-ar arunca
prin aer ca pe o minge, ca să aterizez cu o bufnitură dureroasă? Sau
mă vor elimina? Dar nu-mi făceam griji, doar construisem acel
dispozitiv de înregistrare folosindu-mă de braţul nr. 3 şi numai un
mecanic specializat în lucruri miniaturale şi-ar fi dat seama ce era.
Au început discursurile.
Conţinutul logic al ideilor era aproape inexistent. Un individ ne
propuse să mărşăluim până la reşedinţa Temnicerului-şef, „umăr la
umăr" şi să ne cerem drepturile. Ia gândiţi-vă un pic. Am face noi aşa
ceva în capsulele metroului, care ne-ar duce unul câte unul până la
staţia lui particulară? Iar gărzile lui ce vor face? Sau, mai bine, să ne
punem costumele de presiune şi să ieşim afară la suprafaţă până la
ecluza superioară a reşedinţei lui? Dacă ai lasere de foraj şi energie
de ajuns, poţi deschide orice ecluză, dar ce faci mai departe în jos?
Merg lifturile? Instalaţia urcă şi coboară oricum aşa că, haideţi fraţilor,
să ne năpustim la ecluza următoare!
Nu mă interesează o asemenea muncă la presiunea zero, se
întâmplă prea des ghinioane cu costumele astea de presiune, mai
ales când „cineva" are grijă să se întâmple. Unul din primele lucruri
învăţate despre Lună, de pe vremea primelor nave de condamnaţi, a
fost acela că presiunea zero este un loc pentru oamenii cu maniere
alese. Şefii cu caracter urât nu rezistau prea multor schimburi – li se
întâmpla un „accident", iar şefii cei mari se învăţaseră să nu
cerceteze „accidentele", altfel ar fi păţit şi ei la fel. Condiţiile grele
dărâmau cam 70% din oameni în acei ani de început, iar cei, care
rezistau şi rămâneau în viaţă erau persoane foarte deosebite. Nici
blânzi şi nici blegi, Luna nu e un loc pentru dintr-ăştia. Numai pentru
bine-crescuţi.
Dar aveam senzaţia că se adunaseră în seara asta, în Stilyagi Hall,
toate capetele înfierbântate de pe Lună. Toţi fluierau şi ovaţionau la
tărăboiul creat de chestia cu „umăr la umăr".
După începerea discuţiilor, vorbele au început să capete sens. Se
ridică un tip scund şi timid, cu ochii injectaţi, de vechi muncitor la
foraje.
— Eu sunt miner de gheaţă, zise el. Am învăţat meserie muncind
pentru Temnicerul-şef, la fel ca cei mai mulţi dintre voi. De treizeci de