Download PDF - Churry-Burry

Apă, aer, hrană, locuinţă şi căldură.
Nu, în loc de căldură scrieţi energie şi-aţi acoperit totul. Absolut
totul.
Omule, ţi-ai pierdut minţile? Asta nu e nici pe departe totul şi ceea
ce ai omis este o jignire adusă tuturor femeilor. Hai, ieşi în faţă şi
spune asta! Nu mă întrerupe, lasă-mă să termin. Trebuie să spun clar
de la început că nu vom mai permite nici unei nave să aterizeze,
decât dacă aduce tot atât de multe femei ca şi bărbaţi. Eu unul nu o
să-mi dau votul dacă nu se stabilesc corect articolele legate de
imigrare.
Profesorul nu se enervă deloc.
Începeam să înţeleg de ce profesorul dormise toată ziua şi nu
purtase greutăţi. Eu eram obosit, fusesem toată ziua pe-afară,
dincolo de capul catapultei, în costumul de presiune, întrerupând
ultimele radare balistice localizate. Toată lumea era obosită, pe la
miezul nopţii mulţimea începu să se rărească, oamenii fiind convinşi
că nu se va stabili nimic în noaptea aceea, plictisiţi de orice discurs pe
care nu-l ţineau chiar ei.
Trecuse de miezul nopţii, când cineva întrebă de ce Declaraţia
fusese datată 4 iulie, când azi era 2? Profesorul spuse cu blândeţe că
era 3 iulie – şi nu era posibil ca Declaraţia să fie anunţată înainte de 4
iulie... şi că 4 Iulie are o semnificaţie istorică ce ne-ar fi de ajutor.
Mai mulţi au plecat când au auzit că probabil nu se va stabili nimic
înainte de 4 iulie. Dar am observat ceva. Cum plecau unii, veneau
alţii, sala nu era niciodată goală. Finn Nielsen se aşeză pe un scaun
care tocmai se eliberase. Apăru şi camaradul Clayton din Hong Kong,
mă strânse de umăr, îi zâmbi lui Wyoh şi-şi găsi un scaun. În faţă, iam
văzut pe locotenenţii mei cei mai tineri, Slim şi Hazel şi tocmai mă
gândeam că voi fi nevoit să o scuz pe Hazel în faţa lui Mami,
spunându-i că am reţinut-o pentru treburi de partid, când am văzut-o
pe Mami lângă ei. Şi Sidris era acolo. Uite-l şi pe Greg, dar nu ar fi
trebuit să fie la catapulta cea nouă?
Uitându-mă mai bine în jurul meu, i-am remarcat şi pe alţii –
redactorul de noapte de la Lunaia Pravda, Directorul General de la
LuNoHoCo şi mulţi alţi cunoscuţi, toţi camarazi de nădejde din partid.
Acum mi-am dat seama că profesorul făcuse cărţile în jocul de-a
comitetul. Comitetul nu avea un număr fix de membri. Camarazii
noştri aveau dreptul să vină să participe, ca şi cei care-şi pierdeau
vremea de o lună cu inepţiile. Acum, noii-veniţi se aşezară şi votară
împotrivă la toate amendamentele introduse peste ceea ce stabilise
profesorul.
Pe la ora trei, când mă întrebam cât am să mai rezist, cineva îi
aduse profesorului un bileţel. După ce îl citi, lovi masa cu un ciocănel
şi spuse:
— Adam Selene vă solicită îngăduinţa să-l ascultaţi. Sunteţi de
acord?
Ecranul din spatele estradei se lumină din nou. Adam apăru şi le
spuse că urmărise dezbaterea şi era mişcat de mulţimea de critici
constructive şi raţionale. Putea să facă şi el o sugestie? De ce să nu
recunoaştem că fiecare articol era imperfect? Dacă declaraţia asta
cuprindea ceea ce ne doream, de ce să n-o aprobăm aşa cum e şi să
lăsăm pe altă dată perfecţionarea ei?
— Onorabile Preşedinte, asta a fost propunerea mea, încheie
Adam.
Toată lumea izbucni în urale.
— Obiectează cineva? zise profesorul, aşteptând cu ciocănelul în