Download PDF - Churry-Burry

— N-ai auzit? Mike, trebuie să prezentăm o persoană la video, cu
tot tacâmul, faţă, voce şi trup. Tu ai corp, dar e numai metal. Faţă nai,
cu atât mai bine, nu pierzi timpul cu bărbieritul, am dat-o eu pe
glumă.
— Dar ce mă împiedică să arăt o faţă, Man? Până acum am
prezentat o voce care nu are nici un sunet în spatele ei. De ce să nu
arăt şi o faţă?
Eram prea surprins ca să răspund. M-am holbat la ecranul video
pe care-l instalasem atunci când închiriasem camera. Un impuls este
un impuls, şi-atât. Electroni care se mişcă într-un dans numai de ei
ştiut. Pentru Mike, lumea întreagă este o serie variabilă de impulsuri
electronice trimise sau primite, care se învârt în mecanismele sale.
— Ei, nu, Mike, am spus.
— De ce nu, Man?
— Pentru că nu poţi! Cu vocea te descurci minunat. Asta îţi ia
câteva mii de decizii pe secundă, e o joacă pentru tine. Dar ca să faci
o imagine video ai nevoie de, să zicem, zece milioane de decizii pe
secundă. Mike, eşti atât de rapid, încât nici nu pot să-mi dau seama
până unde poţi merge. Dar nu cred totuşi că eşti suficient de rapid
pentru o imagine video.
— Pui pariu, Man? zise Mike liniştit.
— Dacă Mike zice că poate, sigur că poate! spuse Wyoh indignată.
Mannie, n-ar trebui să vorbeşti aşa cu el.
(Wyoh crede, că un electron e o chestie cât o boabă de mazăre).
— Mike, i-am zis încet, n-aş paria. Dar bine, vrei să încerci? Să dau
drumul la video?
— Pot să-l pornesc şi singur, răspunse el.
— Eşti sigur că-l nimereşti pe cel care trebuie? N-ar fi bine să dai
spectacolul în altă parte.
— Nu sunt prost, îmi zise morocănos. Şi acum lasă-mă, Man.
Recunosc că asta îmi va ocupa toată memoria.
Am aşteptat în tăcere. Apoi pe ecran apăru o pată cenuşie, cu
nişte linii de sondare destul de vagi. Ecranul se înnegri din nou, apoi
în centru apăru o lumină slabă care forma zone înceţoşate luminoase
şi întunecoase, elipsoidale. Nu era o faţă, ci sugestia unei feţe pe care
o vezi în pătura de nori de deasupra Terrei. Se limpezi puţin şi-mi
aminti de imaginile holografice. Era fantoma unei feţe.
Se stabili şi-l văzurăm pe Adam Selene. Era figura nemişcată a
unui bărbat matur, fără fundal, era doar o faţă ca şi cum fusese
decupată dintr-o fotografie şi lipită apoi pe ecran. Şi totuşi pentru
mine era Adam Selene, nu putea fi altcineva.
Apoi zâmbi, mişcându-şi buzele şi bărbia, apoi îşi atinse buzele cu
limba, un gest rapid care mă sperie.
— Cum arăt? ne întrebă.
— Adam, spuse Wyoh, părul tău nu e atât de ondulat. Şi ar trebui
să ţi-l dai pe spate, deasupra frunţii, în ambele părţi. Arăţi ca şi cum ai
purta perucă, dragule.
Mike făcu modificările necesare.
— Ei, acum e mai bine?
— Aşa şi aşa. Tu nu ai gropiţe în obraji? Eram sigură că ai gropiţe
după felul în care chicoteai. Ca ale profesorului.
Mike-Adam zâmbi din nou, de data asta avea gropiţe.
— Cum trebuie să fiu îmbrăcat, Wyoh?
— Eşti la birou?
— Da, încă n-am plecat de la birou. Trebuie să stau aici în noaptea
asta.