Download PDF - Churry-Burry

urgente să meargă la nivelul cel mai de jos şi să stea acolo în
siguranţă până la sfârşit.
Repetă de câteva ori, apoi se opri brusc:
— Atenţie! Crucişătorul inamic a fost detectat de radar, zboară la
mică înălţime cu viteză maximă. S-ar putea să se vină spre Luna City.
Atenţie! Rachetele au fost lansate, crucişătorul se îndreaptă spre
capătul de ejecţie al...
Imaginea şi sunetul se întrerupseră.
Putea la fel de bine să spună ceea ce noi, cei de la Praştia micului
David, am aflat mai târziu, şi anume, al doilea crucişător, venind la
nivel jos cu viteză maximă pe orbita cea mai joasă pe care o permitea
terenul Lunii, a început bombardamentul capătului de ejecţie al vechii
catapulte, la o sută de kilometri de capul catapultei şi de trăgătorii lui
Brody şi a distrus mai multe inele, până în minutul în care a ajuns în
raza vizuală de tragere a tunarilor, strânşi cu toţii în jurul radarelor de
la capul catapultei. Se pare că se simţea în siguranţă. Nu era, pentru
că băieţii lui Brody i-au ars „ochii" şi „urechile". A mai parcurs o orbită
după care s-a prăbuşit lângă Torricelli, cred că în încercarea de a
ateriza, pentru că reactoarele i se opriseră înainte de zdrobire.
Următoarele ştiri recepţionate de noi la noul sediu au venit de pe
Pământ. Acelaşi împuţit post de radio N. F. pretindea că fusese
distrusă catapulta (era adevărat), iar împotrivirea lunară luase sfârşit
(asta era fals) şi le cerea tuturor lunarilor să-i ia prizonieri pe
conducătorii lor şi să-i predea milei Naţiunilor Federative (iar fals, nu
exista conceptul de milă în organizaţia de pe Pământ).
Am ascultat ştirile, am verificat din nou programarea şi m-am dus
în camera întunecoasă a radarului. Dacă totul mergea după plan,
urma să lansăm un nou atac în râul Hudson şi apoi pe alte ţinte
succesive, timp de trei ore, pe tot continentul american – spun
succesive, pentru că Junior nu se putea ocupa de lansări simultane.
Mike adaptase planul pentru capacitatea lui.
Râul Hudson a fost lovit conform planului. Mă întrebam câţi
newyorkezi ascultau postul de ştiri al N. F. În timp ce priveau explozia
care îl dezminţea.
Două ore mai târziu, staţia N. F. anunţa că rebelii lunari mai
avuseseră rachete pe orbită în momentul distrugerii catapultei, dar
că, după aceste câteva impacturi răzleţe, nu vor mai urma altele.
Când am terminat cu al treilea bombardament asupra Americii, am
închis radarul. Nu funcţiona constant, Junior era programat să arunce
priviri numai când era necesar, câteva secunde de fiecare dată.
Aveam nouă ore înaintea bombardării Marii Chine, care venea la
rând.
Dar nu aveam nouă ore ca să luăm cea mai grabnică hotărâre,
dacă să lovim sau nu Marea Chină. Fără informaţii. În afară de
canalele de ştiri de pe Pământ. Care puteau să fie false. Îngrozitor. Nu
ştiam dacă profesorul mai era sau nu în viaţă. Şi mai îngrozitor. Ce
făceam acum? Acţionam în calitatea de Prim-ministru? Aveam nevoie
de profesor. Nu mă simţeam în largul meu ca „şef al statului". În
special, aveam nevoie de Mike – ca să calculeze faptele, să estimeze
incertitudinile, să proiecteze probabilităţi ale unui curs sau ale altuia.
Pe onoarea mea, nu ştiam dacă mai vin nave spre noi şi, lucrul cel
mai rău, mi-era şi frică să mă uit. Dacă deschideam radarul şi-l
porneam pe Junior ca să cerceteze cerul, am fi fost reperaţi imediat
de orice navă de război peste care aş fi trecut cu semnalele radar,
înainte ca Junior să fi avut timp s-o vadă. Navele de război fuseseră
special construite pentru detectarea supravegherii oricărui radar. Aşa