Download PDF - Churry-Burry

După acest incident, paznicii n-au mai luat în seamă manifestările
„prietenoase" ale copiilor.
Nu trebuia să organizăm noi treaba asta, ci doar s-o încurajăm
puţin. N-aţi fi crezut că o bătrânică dulce ca soţia mea senioară va
încuraja comportamentul urât al copiilor, dar vă asigur că a făcut-o.
Sunt o grămadă de lucruri care îi deranjează pe oamenii singuri,
aflaţi departe de casă, iar unele din aceste mici neplăceri erau iniţiate
de noi. Dragonii Păcii fuseseră trimişi pe „Pietroi" fără nici un
detaşament de consolare.
Existau pe Lună şi femei frumoase, încântătoare, care de la o
vreme începură să hoinărească prin staţii, îmbrăcate cât se poate de
sumar. Umblau aproape goale şi se parfumau din belşug cu parfumuri
cu mirosuri senzuale, puternice. Nu se luau de jachetele galbene, nici
nu le băgau în seamă, ci treceau pe lângă ei sau prin faţa lor,
mişcându-şi şoldurile aşa cum numai "o femeie lunară poate să o facă
(o femeie de pe Terra nu poate merge aşa, pentru că e trasă în jos de
forţa gravitaţiei, care e de şase ori mai mare decât pe Lună).
De câte ori apăreau, era ca la circ. Se auzeau fluierături vesele şi
strigăte de bucurie la adresa frumuseţii lor şi râsete zeflemitoare la
adresa băieţilor în galben. Nimeni nu se abţinea să zică ceva, de la
bărbaţii maturi, până la băieţandrii cărora abia le mijiseră tuleiele.
Primele fete care au primit sarcina asta au fost damele de
consumaţie, dar s-au găsit atât de multe voluntare, încât profesorul a
spus că nu mai era nevoie să cheltuim atâţia bani cu prostituatele.
Sigur, avea dreptate, chiar şi Ludmilla, timidă ca o pisicuţă, vroia să
încerce şi ea, dar i s-a tăiat elanul prin interdicţia fermă a lui Mami.
Dar încercă Lenore, care era cu zece ani mai mare decât Ludmilla şi
era şi cea mai drăguţă din familie, iar Mami nu mai zise nimic. Lenore
se întoarse îmbujorată, emoţionată şi încântată de sine, gata să
înfrunte din nou inamicul. Asta era ideea ei, încă nu aflase că se pune
la cale o revoluţie.
În perioada asta m-am întâlnit mai rar cu profesorul, între patru
ochi de obicei, niciodată în public. Dar cele mai multe întâlniri le
aveam la telefon. La început am avut o problemă, pentru că la fermă
nu exista decât un singur telefon la douăzeci şi cinci de oameni, iar
cei mai mulţi dintre ei erau tineri şi vorbeau la telefon de nu se mai
opreau, ore întregi. Mimi a fost dură cu ei, copiilor li s-a permis un
singur telefon pe zi, o convorbire de maxim nouăzeci de secunde.
Pedepsele erau pe măsura depăşirii timpului de convorbire telefonică,
dar temperate totuşi de bunătatea ei, făcând uneori mici excepţii.
Întotdeauna aceste permisiuni erau însoţite de-o mică predică de
genul: „Când am venit pe Lună prima dată, nu existau telefoane
particulare. Voi, copii, nu ştiţi cât de plăcut este să... "
Am fost una din familiile înstărite care şi-a instalat printre primele
telefon. Asta s-a întâmplat pe vremea când am fost primit în familie.
Eram destul de bogaţi, pentru că nu cumpăram decât ceea ce nu se
producea la fermă. Lui Mami nu-i plăcea telefonul, deoarece ratele
plătite la „Luna City Co-op Comm Company" ajungeau în mare parte
la Autoritate. N-a reuşit să înţeleagă de ce nu puteam să fur un
serviciu telefonic la fel de simplu cum furasem curent electric. („De ce
nu, Manuel, din moment ce ştii totul despre astfel de lucruri?") N-o
interesa faptul că un aparat telefonic face parte dintr-un sistem în
care trebuie să se potrivească.
Până la urmă, l-am furat. La telefoanele furate, problema' este
cum să primeşti un apel din exterior, pentru că degeaba ai ton dacă
nu eşti înregistrat undeva, sistemul de conexiuni telefonice nu te are