Download PDF - Churry-Burry

Întrerupem audierea. Colonele Davis...
— Domnule?
Întorsesem scaunul cu rotile pentru a-l scoate imediat pe profesor,
pentru că îngrijitorii lui nu fuseseră lăsaţi să intre.
— Aş vrea să vorbesc cu dumneavoastră. În biroul meu.
— A!
M-am uitat la profesor. Avea ochii închişi şi părea inconştient. Dar
mişcă un deget, făcându-mi semn să mă apropii de el.
— Onorabile preşedinte, eu sunt mai mult infirmier, decât
diplomat, trebuie să am grijă de el. E bătrân şi bolnav.
— Se vor ocupa îngrijitorii de el.
— Atunci...
M-am apropiat de profesor cât îmi permitea scaunul şi m-am
aplecat asupra lui.
— Profesore, te simţi bine?
Îmi şopti foarte slab:
— Vezi ce vrea. Fii de acord cu el, dar încearcă să tragi de timp.
Câteva clipe mai târziu, eram singur cu preşedintele, într-o
încăpere cu uşa etanşă încuiată. Asta nu însemna nimic, camera
putea să aibă o grămadă de „urechi", plus cea din braţul meu stâng.
— Beţi ceva? mă întrebă. O cafea?
— Nu, mulţumesc, domnule. Trebuie să am grijă de dieta mea aici.
— Da, cred că da. Chiar trebuie să staţi în scaunul cu rotile? Nu
păreţi bolnav.
— Dacă trebuie, pot să mă ridic şi pot să merg şi prin cameră. S-ar
putea să ameţesc. Sau mai rău. Prefer totuşi să nu risc. Cântăresc de
şase ori mai mult decât ar trebui. Inima mea nu este obişnuită cu aşa
ceva.
— Da, cred că da. Colonele, am auzit că aţi avut nişte probleme
stupide în America de Nord. Îmi pare tare rău, sincer vă spun. E un loc
barbar, nu-mi place să mă duc acolo. Cred că vă întrebaţi de ce am
vrut să vă vorbesc personal.
— Nu, domnule, cred că-mi veţi spune la momentul respectiv. Mă
întrebam numai de ce mă numiţi colonel.
Scoase un sunet ca un lătrat. Se străduise să râdă.
— Din obişnuinţă, cred. O viaţă întreagă de protocol lasă urme.
Totuşi, s-ar putea să fie bine pentru dumneavoastră să continui să mă
adresez cu acest titlu. Spuneţi-mi, ce părere aveţi despre planul
nostru trasat pe cinci ani?
Era putred.
— Pare gândit cu chibzuinţă.
— Da, ne-am gândit mult la el. Colonele, păreţi un tip raţional, ştiu
că sunteţi inteligent, vă cunosc nu numai trecutul, ci practic fiecare
cuvânt pe care l-aţi spus, aproape chiar şi gândurile de când aţi pus
piciorul pe Pământ. V-aţi născut pe Lună? Vă consideraţi un patriot? Al
Lunii?
— Cred că da. Am tendinţa de a mă gândi la ceea ce am făcut ca
la ceva care trebuia făcut.
— Între noi fie vorba, aveţi dreptate. Nebunul ăla bătrân de
Hobart! Colonele, este un plan bun... dar îi lipseşte un conducător.
Dacă sunteţi cu adevărat un patriot sau, hai să spunem un om practic,
gândindu-vă la interesele ţării, cred că aţi fi omul care să-l duceţi la
îndeplinire.
Ridică mâna şi continuă:
— Nu vă pripiţi! Nu vă cer să spionaţi, să deveniţi un trădător sau
altceva de genul ăsta. Asta e şansa dumneavoastră să vă dovediţi