Download PDF - Churry-Burry

— În primul rând, aveţi grijă de securitate! Fiecare din voi are în
sarcină câte un pământean – urmăriţi-l pas cu pas. Împărţiţi-i între
voi, faceţi cum credeţi că e mai bine, dar să nu vă scape nimic. Să fiţi
la un pas în spatele lor să nu poată să facă nici o cursă de şoareci,
nicicum un transmiţător. Salariile vor fi ca mai înainte, voi vă faceţi
datoria pentru Lună.
Am zărit zâmbete. Slujba de asistent de laborator era cea mai
bună pe care şi-ar fi dorit-o vreodată un lunar – dar totuşi munceau
sub comanda pământenilor, care ne priveau de sus, chiar şi cei care
se pretindeau atât de amabili şi înţelegători.
Şi cu asta, am terminat ce-aveam de spus. Când mi s-a telefonat,
am avut intenţia să-i elimin pe vinovaţi, dar profesorul şi Mike mă
aduseseră pe drumul cel bun. Planul nu permitea nici violenţă
împotriva pământenilor, cu atât mai mult cu cât se putea evita orice
conflict.
Am pus „urechi" – nişte receptoare cu benzi foarte sensibile – în
jurul zonei laboratoarelor, pentru că orice emiţător direcţional
împrăştie unde sonore şi împrejur. Iar Mike asculta toate telefoanele
din zonă. După care ne-am pus pe aşteptat.
Ne-am liniştit un pic, pentru că ştirile de pe Pământ nu arătau
nimic deosebit. Se părea că Pământul acceptă fără nici o bănuială
transmisiile noastre cenzurate, iar corespondenţa particulară,
comercială şi transmisiunile Autorităţii păreau neschimbate, ca de
obicei.
Aveam noroc şi de un răgaz neaşteptat: pe Lună nu se afla nici o
navă de pasageri şi nici nu se aştepta vreuna până pe 7 iulie. Ne-am fi
descurcat dacă am fi avut probleme, să fraierim ofiţerii navei să ia
cina cu Temnicerul-şef, apoi să ne prefacem că le păzim
transmiţătoarele şi să le demontăm. Nava nu se putea ridica fără
ajutorul nostru. Pe vremea aceea, o conductă de drenaj din gheaţă
furniza apă pentru masa de reacţie. Nu aveau nevoie de multă apă, în
comparaţie cu transporturile de grâne. Pe atunci, nu veneau pe Lună
multe nave cu oameni la bord. Când venea una la trei săptămâni, ni
se părea că e mare aglomeraţie, pe când transporturile de grâne se
făceau zilnic. Vreau să vă spun de fapt că o navă care ar fi picat pe
Lună nu era un risc prea mare. Cu toate astea, răgazul era un noroc
pentru noi. Încercam din toate puterile ca totul să arate cât mai
normal, până când vom fi în stare să ne apărăm.
Transporturile de cereale continuau ca şi mai înainte. Un transport
era catapultat în momentul în care Finn şi oamenii lui pătrundeau în
reşedinţa Temnicerului-şef. Iar următorul a plecat la timp, la fel ca şi
celelalte de dinaintea lui.
În perioada de tranziţie nu s-au permis scăpări sau falsuri.
Profesorul ştia ce făcea. Transportul de cereale era o operaţiune prea
mare pentru o ţară atât de mică ca Luna şi nu se putea schimba peste
noapte. Însemna „pâinea şi berea" prea multor oameni ca să ne
permitem noi să ne jucăm cu vieţile lor. Dacă comitetul nostru ar fi
ordonat embargoul şi ar fi încetat să mai cumpere cereale, am fi fost
aruncaţi afară şi ar fi venit alţii, cu alte idei.
Profesorul spunea că este nevoie de o perioadă de educaţie. Între
timp, şlepurile cu cereale erau catapultate ca de obicei. LuNoHoCo
ţinea registrele şi elibera chitanţele, folosind personal din serviciul
civil. Expedierile se făceau în numele Temnicerului-şef, iar Mike
vorbea cu Autoritatea de pe Pământ cu vocea lui. Administratorul
adjunct şi-a dat seama cum trebuie să se comporte de îndată ce a
înţeles că asta îi sporea şansele de a rămâne în viaţă. Inginerul-şef-