Download PDF - Churry-Burry

— De ce, Manuel?
Am început să-i explic profesorului şi lui Wyoh ce fel de memorie
are un computer ultra-performant: memorii permanente, care nu se
şterg, întrucât tiparele sunt logice prin ele însele, cum ar fi gândurile;
memorii pe termen scurt, care se folosesc doar pentru programele
curente, iar apoi se şterg, cum ar fi memoria care îţi spune dacă ai
îndulcit cafeaua; memorii care se păstrează atât timp cât ai nevoie de
ele, milisecunde, zile sau ani, dar se şterg în momentul în care nu-ţi
mai trebuie. Există date înregistrate permanent, ca educaţia primită
în copilărie care se învaţă perfect şi nu se mai uită niciodată; pot fi
condensate, rearanjate, relocate şi editate. Mai este şi o listă lungă a
nivelelor de memorii speciale, de însemnări înregistrate prin
programe foarte complexe, fiecărei locaţii fiindu-i alocată o parolă
proprie de apel, codificată sau nu, cu posibilităţi nesfârşite de blocare
a semnalelor: secvenţial, paralel, temporal, situaţional şi altele.
Cred că e mai simplu să-i vorbeşti unei fete de amor decât să
explici unor neavizaţi care e mecanismul unui computer. Wyoh nu
înţelegea de ce Mike, dacă ştia totul despre locul unde-şi păstra
Alvarez înregistrările, nu încerca să le ia.
M-am dat bătut.
— Mike, poţi să-i explici tu?
— Am să încerc, Man: Wyoh, îmi este imposibil să ajung la datele
blocate, dacă nu am o programare exterioară. Nu mă pot programa
singur pentru aşa ceva. Nu-mi permite structura logică. Trebuie să
primesc parola ca pe un impuls exterior.
— Ei bine, pentru numele lui Bog, care e parola asta preţioasă?
— Fişierul Special Zebra, spuse Mike simplu şi aşteptă.
— Mike, am zis, deblochează fişierul special Zebra.
Nu i-a fost greu, iar materialul începu să apară. Am convins-o pe
Wyoh că Mike nu a fost încăpăţânat când a zis că nu poate singur,
aproape că se rugase de noi să-l ajutăm. Desigur, ştia parola, dar
trebuia să vină din exterior, aşa era el construit.
— Mike, să-mi aduci aminte să verificăm împreună toate parolele
de blocare în scopuri speciale. S-ar putea să mai găsim şi alte lucruri
interesante.
— Tot asta ziceam şi eu, Man.
— Bine, o să facem asta mai târziu. Acum, dă înapoi şi parcurge-l
încet, iar în timp ce-l afişezi, înregistrează-l din nou sub parola
Căderea Bastiliei, cu numele Fişierul trădătorilor. Da?
— Am programat şi executat.
— Acelaşi lucru să-l faci cu orice element nou.
Prima captură a fost o listă de nume, de vreo două sute de
persoane, împărţite pe oraşele în care locuiau. Fiecare era încifrat cu
un cod identificat de Mike cu cecurile de plată în alb.
Mike abia începuse să citească lista din Hong Kong, când Wyoh
zise pe dată:
— Opreşte-te, Mike! Trebuie să le scriu!
— Hei! am zis eu, parcă am stabilit ceva în legătură cu scrisul!
Care-i treaba?
— Femeia aia, Sylvia Chiang, este camarada secretară de-acasă!
Păi, asta înseamnă că Temnicerul-şef are toată organizaţia pe tavă.
— Te înşeli, dragă Wyoming, o corectă profesorul. Înseamnă că
noi avem organizaţia lui.
— Dar...
— Înţeleg ce-a vrut să zică profesorul, i-am zis. Organizaţia
noastră e formată doar din noi trei plus Mike, lucru pe care