Download PDF - Churry-Burry

navă urcă în elipsă, chiar deasupra mea. Se înalţă, probabil că e nava
comandant. Nu mai am nici o altă imagine radar.
— Şase nave – unde naiba ai fost TU?
Răspunse atât de liniştit încât aproape că m-am calmat şi eu:
— Au venit dinspre faţa opusă a Lunii, Man. Nu văd în spate. Au
venit în linii Garrison strânse, foarte aproape de sol. Abia dacă le-am
văzut când au trecut pe deasupra lui Luna City. Nava pe care o văd e
cea de la J-City. În concluzie, din balistica arătată de radar, înţeleg că
celelalte au aterizat deja. Am auzit cum au pătruns în Staţia de Vest
din L-City şi acum aud lupte în Novylen. Restul e un raţionament
deductiv cu o probabilitate mai mare de 0, 99. Te-am sunat pe tine şi
pe profesor imediat.
Mi-am ţinut răsuflarea.
— Pregăteşte-te pentru operaţiunea Hard Rock 59 .
— Program pregătit. Man, pentru că n-am reuşit să te găsesc, ţiam
folosit vocea. Vrei să te auzi?
— Niet – Da, da!
M-am auzit „pe mine" spunându-i ofiţerului de gardă de la capul
vechii catapulte să declanşeze alarma de gradul întâi pentru
operaţiunea Hard Rock, cu prima încărcătură pregătită de lansare, iar
celelalte să fie în „cartuşieră", totul să fie gata de pornire, dar să nu
se dea drumul la nici o lansare până nu voi ordona eu personal. Apoi,
lansarea conform planului, complet automat. M-am auzit cum l-am
pus pe ofiţer să repete, asigurându-mă că a priceput mesajul.
— Bine, i-am spus lui Mike. Echipele de trăgători sunt pregătite?
— Am folosit tot vocea ta. Oamenii sunt gata şi i-am trimis înapoi
în camera de aşteptare. Nava comandant va ajunge la punctul
culminant abia după 3h şi 4, 7 min. Nu e nici o ţintă mai devreme de
cinci ore.
— S-ar putea să facă vreo mişcare. Să lanseze o rachetă.
— Calmează-te, Man. Aş vedea din timp o rachetă. Acolo sus e
lumină, e doar lună plină – de cât timp crezi că ar avea nevoie
oamenii? Nu e necesar.
— Bine, scuze. Lasă-mă să vorbesc cu Greg.
— Ascultă.
Şi iar am auzit vocea „mea" discutând cu co-soţul meu, la Mare
Undarum. „Păream" încordat, dar stăpân pe situaţie. Mike îi spusese
ce se întâmplă, îi zisese să pregătească operaţiunea „Praştia micului
David" şi s-o menţină gata de atac. „Eu" îl asigurasem că principalul
computer va avea pregătit un computer de aşteptare programat, iar
comutarea se va face automat, dacă se întrerupe cumva comunicaţia.
Tot „eu" i-am mai spus că va trebui să ia comanda şi să-şi pună
mintea la contribuţie dacă se va pierde legătura şi nu va fi reluată mai
devreme de patru ore. Să asculte transmisia de pe Pământ şi să
hotărască de unul singur.
Greg ascultase în tăcere, repetase ordinele şi apoi spuse:
— Mannie, spune-le celor de-acasă că-i iubesc.
Mike mă făcuse să mă simt mândru, pentru că răspunsese pentru
mine cu emoţia pe care aş fi avut-o eu, dacă aş fi vorbit personal:
— Am s-o fac, Greg. Ascultă-mă Greg... şi eu te iubesc. Ştii asta,
nu?
— Da, Mannie... şi-am să mă rog pentru tine. Am să spun o
rugăciune specială pentru tine.
— Mulţumesc, Greg.
59 Stâncă Tare.