Download PDF - Churry-Burry

Profesorul veni în faţă, slab şi palid şi spuse:
— Camarazi membri, ce trebuie să facem? Dacă Preşedintele
Korsakov o permite, aş propune să discutăm între noi cum ar trebui să
tratăm această jignire adusă naţiunii noastre.
Un membru din Novylen propuse să declarăm război şi ar fi făcut-o
chiar atunci, dacă profesorul n-ar fi subliniat că ascultam încă
rapoartele comitetului.
Erau din ce în ce mai multe discuţii, toate înveninate. Vorbi
camaradul Chang Jones:
— Fraţi congresmeni – pardon, gospodin Preşedinte Korsakov – eu
sunt fermier de grâu şi de orez. Adică eram, pentru că am mai făcut
un împrumut la bancă şi am trecut la cultivarea de soiuri variate.
Suntem faliţi – am împrumutat bani de metro ca să ajungem aici – dar
familia mea are ce mânca şi într-o zi s-ar putea să ne achităm datoria
de la bancă. Eu nu mai cultiv grâu. Însă o fac alţii. De când suntem
liberi, catapulta nu şi-a redus transporturile nici măcar cu un singur
şlep. Încă exportăm cu speranţa vagă că cecurile lor vor valora ceva
vreodată. Dar acum avem o certitudine! Ştim ce vor să facă cu noi –
ce vor să ne facă. Eu cred că singurul mod de a-i face pe aceşti
ticăloşi să înţeleagă comerţul cu noi este să oprim chiar acum
exportul! Să nu le mai trimitem nici o tonă, nici măcar un kilogram...
până când nu vor veni aici să negocieze pentru fiecare tranzacţie.
Embargoul s-a aprobat pe la miezul nopţii, apoi s-a făcut o pauză,
lăsând subcomitetul să continue lucrările.
Eu şi cu Wyoh am plecat acasă să ne vedem familia. Nu aveam
nimic de făcut. Mike-Adam şi Stu studiaseră cum să lovim Pământul,
iar Mike închisese catapulta („dificultăţi tehnice cu computerul
balistic") cu douăzeci şi patru de ore înainte. Ultimul şlep de pe
traiectorie urma să fie preluat de Centrul de control la sol de la Poona
cam peste o zi, iar Pământul va afla într-un mod dureros că era
ultimul transport pe care îl mai primeau.
22
Fermierii nu au avut de suferit prea mult, şocul le-a fost cât de cât
amortizat de faptul că totuşi se mai cumpărau cereale la catapultă,
dar cecurile aveau tipărit pe ele avertismentul că Statul Liber Luna nu
le susţine şi nici nu garantează că Autoritatea Lunară le va oferi
contravaloarea lor, nici măcar în bancnote lunare. Unii fermieri îşi
lăsau produsele, alţii nu, dar toată lumea era nemulţumită. Însă naveau
ce să facă. Catapulta era închisă, curelele de transmisie
muriseră.
În economie încă nu se simţea nimic. Regimentele de apărare
măriseră rândurile minerilor de gheaţă atât de mult, încât vânzarea
gheţii pe piaţa liberă devenise profitabilă. Corpul auxiliar al companiei
LuNoHo angaja orice bărbat apt de muncă, iar Wolfgang Korsakov era
gata cu banii de hârtie, dolarii naţionali, tipăriţi ca să semene cu
dolarii Hong Kong şi implicit să aibă aceeaşi valoare cu aceştia. Luna
avea mâncare, muncă, bani. Oamenii nu erau afectaţi, „berea, pariurile,
femeile" mergeau ca de obicei.
„Naţionalii", cum li se spunea banilor, erau bani de inflaţie, bani de
război, bani emişi prin decret, iar valoarea le scăzu după prima zi de
apariţie pe piaţă cu o fracţiune de procent, scădere ascunsă sub
denumirea de „taxă de schimb". Erau bani care se puteau cheltui şi