Download PDF - Churry-Burry

cum vă putem ajuta?
— Cu alte cuvinte, spuse preşedintele, ne cereţi să cumpărăm
ceva cu ochii închişi. Vreţi ca mai întâi să legalizăm statutul vostru
ilegal... şi apoi ne veţi da nişte declaraţii utopice, cum că veţi creşte
transportul de grâne de zece sau de o sută de ori. Ceea ce pretindeţi
că puteţi face este imposibil. Sunt expert în economia lunară. Iar
cererea voastră este la fel de imposibilă, ar trebui ca Marele Sfat să
accepte o nouă naţiune.
— Atunci, supuneţi-o cu atenţie Marelui Sfat. Odată ce ne
consideraţi independenţi şi egali, vom discuta cum să creştem
transporturile şi vom negocia. Onorabile preşedinte, noi cultivăm
cerealele, ele sunt proprietatea noastră. Putem să cultivăm mai mult,
dar nu ca sclavi. Trebuie recunoscută libertatea şi suveranitatea Lunii.
— E imposibil şi ştiţi asta, de ce vă încăpăţânaţi? Autoritatea
Lunară nu poate abdica de la responsabilitatea ei sacră.
Profesorul oftă.
— Cred că ne aflăm într-un impas. Aş sugera ca aceste audieri să
fie întrerupte şi să ne mai gândim la subiectul prezentat. Azi, şlepurile
noastre încă mai sosesc... dar în momentul când voi fi nevoit să-mi
anunţ guvernul că tratativele au eşuat... ele... se... vor... opri!
Capul profesorului se prăbuşi pe pernă într-un gest de renunţare
totală, ca şi cum ar fi fost prea mult pentru el. Eu mă simţeam destul
de bine, dar eram tânăr şi aveam practică pe Terra şi câştigasem
pariul cu viaţa. Un lunar de vârsta lui nu ar fi trebuit să rişte făcând o
călătorie atât de primejdioasă. După câteva comentarii fără
importanţă, pe care profesorul nu le băgă în seamă, ne-au urcat într-o
furgonetă şi ne-au dus la hotel. Pe drum, am zis:
— Profesore, ce i-ai spus lui Señor Burtă-mare de i s-a urcat
sângele la cap?
Chicoti.
— Cercetările pe care le-a făcut Stu asupra acestor domni au scos
la lumină fapte demne de reţinut. L-am întrebat cine este proprietarul
unui bordel de pe Caile Florida în Buenos Aires şi dacă mai au o
demoazelă roşcată?
— Poftim? Obişnuiai să te duci la bordel?
Am încercat să mi-l imaginez pe profesor în această postură!
— Niciodată. Sunt patruzeci de ani de când am părăsit oraşul
Buenos Aires. El este proprietarul bordelului, Manuel, acoperit de un
amic, iar nevastă-sa, o frumuseţe cu păr de un roşu Tizian, a lucrat pe
vremuri acolo.
Îmi părea rău că întrebasem.
— N-a fost o lovitură inutilă? Sub centură?
Dar profesorul închise ochii şi nu răspunse.
Îşi reveni destul de mult ca să fie în stare în seara aceea să
petreacă o oră la recepţia pentru ziarişti, cu părul alb încadrat de
purpuriul pernei pe care-şi sprijinea capul şi cu trupul slab îmbrăcat
într-o pijama brodată. Arăta de parcă ar fi fost cadavrul unei
personalităţi la o înmormântare importantă, dacă nu l-ar fi trădat ochii
vii şi lucizi şi gropiţele din obraji. Şi eu arătam foarte important în
uniforma neagră şi aurie, despre care Stu spunea la toată lumea că e
uniforma diplomatică lunară pentru persoanele de rangul meu. Ar fi
putut fi, dacă Luna ar fi avut aşa ceva – dar nu avea, pentru că aş fi
ştiut şi eu. Aş fi preferat totuşi costumul de presiune, gulerul de la
costumul ăsta era prea strâns. N-am aflat niciodată ce însemnau