Download PDF - Churry-Burry

urască decât să iubească.
Din fericire, şeful securităţii, Alvarez, ne-a dat o mână de ajutor.
Cei nouă agenţi care fuseseră omorâţi au fost înlocuiţi cu alţi
nouăzeci, pentru că Autoritatea era împinsă să facă ceva ce nu-i prea
făcea plăcere, adică să cheltuie bani cu noi. O prostie duce către o
altă prostie.
Corpul de gardă al Temnicerului-şef nu a fost niciodată mare, nici
chiar în primele zile. Nu era nevoie de paznici de închisoare, aşa cum
se înţelege termenul pe Pământ, şi asta a fost una din atracţiile
acestei colonii penale – faptul că era ieftină. Temnicerul-şef şi
adjunctul lui, ca şi vizitatorii importanţi, aveau nevoie de pază, dar
închisoarea propriu-zisă nu. Au încetat să mai păzească navele după
ce şi-au dat seama că nu era necesar. În mai 2075 corpul de gardă
avea cei mai puţini membri pe care-i avusese vreodată, toţi fiind noi
deportaţi.
Cu siguranţă că pierderea a nouă dintre ei într-o singură noapte a
speriat pe cineva. Pe Alvarez, pe cine altul? A îndosariat copii ale
cererilor lui de ajutor în fişierul Zebra, iar Mike ni le-a citit nouă.
Înainte de deportare, Alvarez fusese poliţist pe Terra, iar pe Lună
devenise şeful securităţii şi probabil că era cel mai speriat şi mai
singur om de pe „Pietroi". A cerut ajutor mai mult şi mai serios, a
ameninţat că-şi dă demisia din serviciul civil dacă nu îl primeşte –
ameninţare deşartă – lucru pe care Autoritatea l-ar fi ştiut dacă ar fi
cunoscut cu adevărat Luna. Dacă Alvarez s-ar arăta vreodată într-un
furnicar, îmbrăcat civil şi neînarmat, ar rămâne în viaţă numai atâta
timp cât n-ar fi recunoscut.
I s-au dat gărzi suplimentare. N-am aflat niciodată cine a ordonat
acel raid. Mort Nesuferitul n-ar fi avut asemenea porniri, în timpul
funcţiei lui a făcut pe mortul în păpuşoi. Poate că Alvarez, care,
ajunsese de curând la rangul de şef, vroia să iasă în faţă, poate că-l
tenta ideea de a deveni Temnicer-şef, cine ştie? Ipoteza cea mai la
îndemână era că, în urma rapoartelor despre „activităţile subversive"
ale lunarilor, Autoritatea de pe Pământ a fost determinată să facă
curăţenie.
O greşeală nu vine niciodată singură. Noile gărzi, în loc să fie alese
din deportaţii de ultimă oră, erau trupe de elită formate din
condamnaţi, Dragonii Păcii, cum le ziceau Naţiunile Federative. Erau
nişte brute şi n-avuseseră nici un chef să meargă pe Lună. Curând şiau
dat seama că „slujba temporară de poliţist" era o călătorie la careşi
luaseră bilet numai pentru dus. Urau Luna, îi urau pe lunari şi
vedeau în noi cauza tuturor necazurilor lor.
Cum au sosit de pe Terra, Alvarez a ordonat ca fiecare staţie de
metro dintre furnicare să fie supravegheată 24 de ore din 24 şi a
instituit paşapoartele şi controlul lor. Dacă ar fi existat legi pe Lună,
chestia asta ar fi fost ilegală. Majoritatea lunarilor erau teoretic liberi,
ori se născuseră liberi, ori îşi ispăşiseră sentinţa. Cei mai mulţi lunari
liberi locuiau în oraşe, iar cei care mai aveau de ispăşit, locuiau în
barăci la Complex şi veneau în oraş numai de două ori pe lună, când
aveau liber.
Dacă o făceau şi atunci, pentru că de obicei nu aveau bani, dar îi
vedeai învârtindu-se prin preajmă în speranţa că vor primi de pomană
o bere sau altceva de băut.
Sistemul paşapoartelor nu era ilegal, întrucât regulile
Temnicerului-şef erau doar legi scrise. Legea s-a anunţat în ziare şi
am avut o săptămână la dispoziţie ca să ne scoatem paşapoartele.
Vreo opt sute au fost eliberate într-o dimineaţă.