Download PDF - Churry-Burry

urgentă. Nu am reuşit să vă obţin şi imunitate diplomatică, dar sper so
fac înainte de-a ieşi din spital. Până acum nici nu au îndrăznit să vă
aresteze. Nu vă au cu nimic la mână. Au un paznic afară, doar pentru
protecţie – şi asta e un lucru bun, altfel aţi fi fost asaltaţi de o
grămadă de reporteri în căutare de ştiri de senzaţie.
— Ce-am făcut? Adică, ce ştiu ei că am făcut? Imigrare ilegală?
— Nici măcar asta, Mannie. Nu ai fost niciodată condamnat şi ai
cetăţenie panafricană derivată printr-unul din bunicii tăi, fără glumă.
În cazul profesorului de la Paz, am adus la lumină o dovadă că el a
fost naturalizat ca cetăţean al Ciadului acum patruzeci de ani. Am
aşteptat să se usuce cerneala pe actul doveditor şi l-am folosit cu
brio. Nici măcar nu sunteţi intraţi ilegal în India. Nu numai că v-au
coborât pe Pământ, dar un ofiţer foarte amabil şi destul de coruptibil,
v-a ştampilat paşapoartele nou-nouţe. Exilul profesorului nu mai are o
existenţă legală, întrucât guvernul care l-a proscris nu mai există, iar
o curte competentă a remarcat acest fapt – chestia asta a costat mai
scump.
Sora intră, indignată ca un pui de pisică zbârlit.
— Lord Stuart... trebuie să-mi lăsaţi pacientul să se odihnească.
— Imediat, ma chère 47 .
— Tu eşti Lord Stuart?
— Ar trebui să fiu conte. Sau dacă vreau, aş putea să emit o
pretenţie dubioasă la titlul de Macgregor. E bun şi sângele albastru la
ceva, oamenii ăştia n-au mai fost fericiţi de când a dispărut monarhia.
Când plecă, trecu pe lângă soră şi îi dădu una la fund,
ştrengăreşte. În loc să ţipe, ea-şi mişcă fundul ca şi cum ar vrut să
zică: ei şi ce? Zâmbeam când fata se întoarse spre mine, Stu va trebui
să se ferească de gesturi de-astea când se va întoarce pe Lună, dacă
se va mai întoarce vreodată.
Sora mă întrebă cum mă simt. I-am spus că sunt bine, dar mi-e
foame.
— Soră, ai văzut cumva nişte proteze pentru braţ în bagajul
nostru.
Văzuse şi m-am simţit mai bine când mi-am pus braţul numărul 6.
Îmi adusesem doar braţele numărul 6, 2 şi cel pentru vizite, gândindumă
că-mi vor fi de ajuns. Numărul 2 cred că rămăsese în Complex,
speram ca cineva să aibă grijă de el. Dar numărul 6 era cel mai util şi
mă gândeam că o să-mi fie de folos şi braţul pentru mers în vizită.
Două zile mai târziu, am plecat spre Agra ca să prezentăm
Naţiunilor Federative scrisorile de acreditare. Nu eram într-o formă
prea bună şi nu doar din cauza gravitaţiei mari. Mă descurcam într-un
scaun cu rotile, dar puteam să merg puţin, deşi nu am făcut-o în
public. Problemele erau altele, aveam dureri de gât care nu dăduseră
în pneumonie – pentru că mă îndopasem cu medicamente – diaree, o
boală de piele pe mâini, care începuse şi pe picioare – lucruri
obişnuite în gaura asta aducătoare de boli, care se cheamă Terra.
Asta mi se mai întâmplase şi în călătoriile mele anterioare. Noi,
lunarii, nici nu ştim cât suntem de norocoşi trăind într-un loc cu cea
mai dură carantină, aproape fără microbi. Iar cei pe care-i aveam erau
neutralizaţi prin vidare. Sau poate suntem ghinionişti, pentru că nu
avem nici o rezistenţă faţă de boli. Totuşi n-aş face schimb, n-am
auzit niciodată cuvântul veneric şi nu ştiam la ce se referă până să
ajung pe Pământ pentru prima dată şi crezusem că răceala îi loveşte
numai pe minerii care lucrează în gheaţă.
47 Dragă (în 1. franc. în text).