Download PDF - Churry-Burry

tot felul de chestii ce ţin de un salon de frumuseţe: cosmetică,
manichiură, pedichiură şi altele. Într-o seară, în perioada în care era
foarte ocupată, ne plimbam braţ la braţ pe Şoseaua subterană şi am
zărit o faţă ce-mi era cunoscută – o fetiţă slabă, cu oase proeminente,
cu păr roşu ca morcovul. Avea cam doisprezece ani, vârsta la care o
fată capătă forme de femeie, fără să fie conştientă de ea însăşi. O
cunoşteam, ştiam sigur, dar când şi unde o întâlnisem nu-mi dădeam
seama.
— Psst, păpuşico, am spus. Uită-te la fetişcana asta din faţă. Păr
portocaliu, slăbuţă.
Sidris se uită la ea.
— Dragule, ştiu că eşti cam ciudat la gusturi, dar e încă un băieţoi.
— Las-o baltă. Cine e?
— Bog ştie! Să-i pun piedică?
Dintr-o dată, mi-am adus aminte de unde o ştiu. Şi mi-am dorit ca
Wyoh să fie cu mine, dar noi doi nu ieşeam niciodată împreună în
public. Roşcata asta slăbănoagă fusese la şedinţa în care îşi pierduse
viaţa Shorty. Stătea pe jos, sprijinită de zid, asculta cu ochii larg
deschişi, serioasă, şi aplauda cu putere. Apoi am văzut-o la sfârşit, în
zbor liber, încovrigată ca o minge în aer, lovind o jachetă galbenă în
genunchi. Era individul căruia, mai târziu, i-am rupt eu falca.
Wyoh şi cu mine eram în viaţă datorită copilei ăsteia, care se
mişcase repede şi la momentul potrivit.
— Să nu te iei de ea, i-am zis lui Sidris. Dar nu vreau s-o pierdem
din ochi. Mi-aş fi dorit să fie aici unul dintre copiii din Haimanale, La
naiba!
— Du-te şi sun-o pe Wyoh şi-o să apară un puşti în cinci minute,
îmi zise ea.
Aşa am şi făcut. Apoi, cu Sidris la braţ, am urmărit-o agale,
uitându-ne în vitrinele magazinelor, ca să nu dăm vreo bănuială. Fata
era absorbită de magazine. Peste şapte sau opt minute, veni spre noi
un băieţel, care ne zise:
— Bună, mătuşă Mabel! Bună unchiule Joe!
Sidris îl luă de mână.
— Bună, Tony. Ce mai face mama ta?
— Foarte bine.
Apoi, adăugă în şoaptă.
— Mă cheamă Jack.
Sidris îmi zise în şoaptă:
— Ţine-te după ea.
Îl luă pe Jack de mână şi intră într-o patiserie.
N-au stat mult şi au venit după mine. Jack lingea o acadea.
— Pa, mătuşă Mabel. Mulţumesc.
Plecă ţopăind într-un picior, învârtindu-se, ţinându-se după micuţa
roşcată, sugând cu importanţă din acadea. Eu şi Sidris am plecat
acasă.
La întoarcere, ne aştepta un raport.
— A intrat la Leagănul de Copii şi n-a mai ieşit de-acolo. Să mai
stau?
— Mai stai un pic, i-am spus lui Wyoh, şi am întrebat-o dacă şi-o
mai amintea pe puştoaică.
Da, şi-o amintea, dar nu ştia de unde s-o ia.
— Poţi să-l întrebi pe Finn.
— Da' pot să fac ceva mai bun.
L-am sunat pe Mike.
Leagănul de Copii avea telefon, iar Mike o să asculte. A avut