Download PDF - Churry-Burry

aer.
Un bărbat, care tocmai vorbea în momentul când Adam ceruse să
fie auzit, spuse:
— Ei bine... eu îmi menţin părerea că ar fi bine să se facă mici
modificări, dar fie şi aşa, sunt de acord.
S-a hotărât Declaraţia!
Apoi, fiecare a urcat la estradă şi şi-a depus semnătura pe un sul
mare care fusese „trimis din biroul lui Adam". Adam semnase primul.
Eu m-am semnat sub Hazel – învăţase să scrie, deşi se descurca încă
greu la citit. Semnătura ei era tremurată, dar scrisese mare, cu
mândrie. Camaradul Clayton se semnă cu numele de partid, dar îşi
scrise şi numele lui adevărat cu iniţiale – semnătura japoneză, trei
desene mici, unul deasupra celuilalt. Doi camarazi puseră un X şi
primiră confirmarea autenticităţii semnăturii lor. Se adunaseră toţi
conducătorii partidului în noaptea asta mare şi toţi semnară. Au fost şi
câţiva palavragii care au semnat şi ei. Oricum, toţi ce-i care şi-au
asumat actul semnării documentului au făcut-o ca istoria s-o ştie. Şi
prin asta şi-au pus „vieţile, averile şi onoarea lor sacră" în slujba
Revoluţiei. În timp ce oamenii stăteau în şir indian să semneze şi
discutau, profesorul bătu cu ciocănelul de masă pentru a atrage
atenţia.
— Solicit voluntari pentru o misiune periculoasă. Declaraţia
noastră va apărea la buletinul de ştiri pe toate canalele, dar trebuie
dusă personal pe Pământ, la sediul Naţiunilor Federative.
Se făcu o linişte mormântală. Profesorul se uită la mine. Am
înghiţit în sec şi-am zis:
— Mă ofer.
— Şi eu, se auzi vocea lui Wyoh ca un ecou.
— Şi eu (era vocea micuţei Hazel).
Într-o clipă ne-am strâns o duzină, de la Finn Nielsen până la
domnul Mici Modificări, care se dovedi un tip de treabă, în ciuda
sarcasmului lui. Profesorul îi scrise numele pe o hârtie şi murmură
ceva despre cum vor lua legătura atunci când va fi disponibil un
transport.
L-am tras pe profesor deoparte şi i-am zis:
— Profesore, mai eşti în stare să mă urmăreşti? Ştii că nava
pregătită pentru 7 iulie a fost anulată. Acum cred că pe Pământ se
discută cum să ne trântească un embargou şi sigur că următoarea
navă spre Lună va fi una de război. Cum ai plănuit să călătorim? Ca
prizonieri?
— O nu, nu vom folosi navele lor.
— Atunci? Construim noi una? Ştii cât ne-ar lua? Asta, în cazul în
care am putea s-o construim. Lucru de care mă îndoiesc al naibii de
tare.
— Manuel, Mike zice că e necesar să plecăm – şi că totul e
planificat.
Ştiam că Mike spusese că e necesar, rulase din nou datele
problemei imediat ce aflasem că băieţii ăia din Richardson făcuseră o
transmisie spre casă, şi acum aveam doar o şansă din cincizeci şi trei
ca să reuşim, iar profesorul trebuia să se ducă neapărat pe Pământ.
Dar nu sunt eu omul care să-şi facă probleme cu lucrurile greu de
atins, muncisem toată ziua ca şansa asta din cincizeci şi trei să se
realizeze.
— Mike va pune la dispoziţie nava, zise profesorul. I-a terminat
proiectul şi acum lucrează la ea.
— Zău, de când e Mike inginer?