17.04.2013 Views

Download PDF - Churry-Burry

Download PDF - Churry-Burry

Download PDF - Churry-Burry

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

acuzasem odată, pe nedrept, că lăsase o muscă să intre în

măruntaiele lui Mike. Îi dădusem acum funcţia de tehnician

electronist.

— Harry Biggs, şeful aparaturii de presiune, poate face orice dacă

are echipamentul necesar, spuse Greg gânditor.

— Fă-i rost de tot ce-i trebuie. Poţi să dezasamblezi orice în afară

de radar şi de computer, după ce am expediat toate încărcăturile din

catapultă. Câte mai sunt?

— Douăzeci şi trei şi nu mai avem oţel.

— Atunci asta e, douăzeci şi trei, câştigăm sau pierdem. Vreau să

fie gata de încărcare pentru că s-ar putea să le aruncăm azi.

— Sunt pregătite. Putem să le încărcăm cu viteza necesară.

— Bine. Încă ceva. Nu ştiu dacă pe cerul nostru se învârtesc sau

nu crucişătoare ale N. F. Mi-e frică să mă uit. Cu radarul, vreau să

spun, pentru că dacă folosesc radarul pentru a cerceta cerul, putem

să ne trădăm poziţia. Dar trebuie să observăm ce se petrece în

exterior. Greg, poţi găsi voluntari care să facă asta, dar de care nu

mai ai nevoie pentru altceva?

Se amestecă Lenore în discuţie:

— Mă ofer eu!

— Mulţumesc, scumpo, eşti acceptată.

— Am să găsesc bărbaţi, zise Greg, nu va fi nevoie de femei.

— Las-o să meargă, Greg. Este spectacolul nostru, al tuturor.

Le-am explicat ceea ce vroiam. Mare Undarum era acum în

noaptea semi-lunară, iar soarele apusese. Graniţa invizibilă dintre

lumina soarelui şi umbra Lunii se întindea acum deasupra noastră.

Navele care trec pe cerul nostru vor apărea brusc mergând spre vest,

apoi vor dispărea mergând spre est. Partea vizibilă a orbitei se întinde

de la orizont până la un anumit punct de pe cer. Dacă echipa de

observare poate detecta ambele puncte, marcându-l pe unul după

direcţie, iar pe celălalt după stele. şi va putea aproxima timpul

numărând secundele, atunci Junior va putea să ghicească orbita –

dacă i se vor comunica datele şi la a doua trecere pe cer a navelor, va

putea deduce perioada şi forma orbitei lor. Astfel eu voi afla când pot

folosi radarul, radioul şi catapulta – nu vroiam să eliberez o

încărcătură cu o navă N. F. deasupra noastră pe cer, pentru că ne-ar fi

localizat poziţia pe radar.

Poate că eram prea prudent – dar catapulta asta nouă, radarul şi

cele douăzeci şi trei de proiectile erau tot ce mai apăra Luna de

înfrângerea totală – iar cacealmaua noastră se baza pe faptul că

duşmanii nu aveau cum să ştie exact ce rezerve mai avem şi unde

sunt plasate.

Şi atunci ca şi acum, majoritatea lunarilor habar n-aveau de

astronomie – noi locuim în tunele, ieşim la suprafaţă doar când este

neapărat necesar. Dar aveam noroc, pentru că în echipa lui Greg era

un astronom amator, un tip care lucrase la observatorul Richardson. Iam

explicat ce trebuie să facă, i-am dat conducerea şi l-am lăsat să-şi

instruiască echipa de observatori cum să deosebească navele de

stele. După ce am pus la punct ultimele amănunte, m-am întors la

discuţii.

— Ei bine, Stu, de ce n-ar trebui să lovim Marea Chină?

— Încă aştept o veste de la doctorul Chan. Am primit un mesaj de

la el, a dat un telefon aici, la puţin timp înainte de-a fi deconectaţi de

la reţeaua de telecomunicaţii...

— La naiba, de ce nu mi-ai spus?

— Am încercat, dar te încuiaseşi înăuntru şi ştiu destul de bine că

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!