Download PDF - Churry-Burry

I-am transmis Marii Chine că principalele ei oraşe de pe coastă vor
primi un cadou de pe Lună, cu ţinta la zece kilometri în ocean –
Pusan, Tsingtao, Shanghai, Saigon, Bangkok, Singapore, Djakarta,
Darwin – în afară de vechiul Hong Kong, care va primi o lovitură chiar
peste birourile N. F. din Extremul Orient şi le-am spus să evacueze toţi
oamenii departe de zona respectivă. Stu adăugase că vorbind de
oameni nu se referea la personalul N. F. Ei erau rugaţi să rămână la
birou.
India a primit avertismente asemănătoare cu privire la oraşele
maritime, dar i s-a comunicat că birourile N. F. vor fi iertate încă o
rotaţie, din respect pentru monumentele culturale din Agra şi pentru a
se permite evacuarea oamenilor. (Aveam de gând să mai amân
lovitura cu încă o rotaţie, din respect pentru profesor. Şi apoi cu încă
una, la nesfârşit. La naiba, îşi construiseră birourile lângă cel mai
împodobit şi impunător mormânt clădit vreodată, pe care profesorul îl
îndrăgea ca pe ochii din cap).
Celorlalte naţiuni le-am transmis să nu facă nici o mişcare, meciul
continua în afara terenului lor. Dar să nu se apropie de nici un sediu al
N. F., pentru că eram supăraţi şi nici un, birou nu era în siguranţă. Mai
mult, era bine dacă plecau din oraşele care aveau cartiere generale
ale N. F. – în afara conducătorilor şi spionilor lor, care erau somaţi să
rămână pe loc.
Apoi am petrecut următoarele douăzeci şi patru de ore învăţându-l
pe Junior să arunce priviri prin radar când cerul era liber sau când
credea el că este liber. Aţipeam când puteam, iar Lenore era lângă
mine ca să mă trezească la timp pentru următoarea lecţie. Când se
terminară stâncile lui Mike, am intrat cu toţii în alertă, nerăbdători să
vedem prima piatră a lui Junior, care porni sus cu viteză. Am aşteptat
până când ne-am convins că merge cum trebuie – după care am făcut
un anunţ Terrei spunându-i unde să se uite după ea şi când să o
aştepte, ca să ştie toată lumea că pretenţiile de victorie ale N. F.
aveau aceeaşi valoare ca baloanele de săpun – totul era prezentat în
frazele cele mai literare, mai jignitoare şi mai dispreţuitoare ale lui
Stu, spuse cu accentul lui plin de stil şi eleganţă.
Prima lovitură ar fi trebuit să fie pentru Marea Chină, dar exista o
zonă din Directoratul Americii de Nord la care puteam ajunge cu
bomba noastră – cea mai de preţ bijuterie a lor, insulele Hawaii. Junior
o plasă în triunghiul format de Maui, Molokai şi Lanai. N-am făcut eu
programarea, Mike prevăzuse totul. Apoi, repede, am mai trimis zece
stânci la intervale scurte (a trebuit să sărim peste un program,
apăruse o navă pe cer) şi i-am spus şi Marii Chine când şi unde să le
aştepte. Era vorba despre oraşele maritime pe care le neglijasem cu o
zi mai înainte.
Ajunsesem la a douăsprezecea piatră, dar m-am gândit că era mai
sigur să punem la bătaie toată muniţia decât s-o folosim cu economie
şi să dăm impresia că suntem pe terminate. Am programat şapte
stânci pentru oraşele indiene de pe coastă, alegând noi ţinte – iar Stu
îi întrebă suav pe pământeni dacă fusese evacuată Agra. Dacă nu,
spuneţi-ne, vă rog, imediat. (Dar n-am trimis nici o stâncă spre ea).
Egiptului i s-a spus să-şi ia navele din Canalul de Suez –era o
cacealma, aveam o rezervă de cinci proiectile. Ultimele.
Apoi am aşteptat.
Impact la Lahaina Road – ţinta din Hawaii. Arăta bine văzut prin
amplificare. Mike putea fi mândru de Junior.
Am aşteptat din nou.
Cu treizeci şi şapte de minute înainte de impactul primei bombe