Download PDF - Churry-Burry

— În familia noastră, continuă Mami, am considerat întotdeauna
că soţii sunt cei care îşi spun ultimii părerea, pentru că ei au ultimul
cuvânt. Poate e ciudat din partea noastră, dar obiceiul ăsta a venit de
la Tillie şi a mers bine de fiecare dată. Deci, Bunicule, ce zici?
— Eh? Ce spuneai, draga mea?
— O alegem pe Wyoming, gospodin Bunic. Eşti de acord?
— Poftim? A, da, sigur, sigur. O tânără foarte drăguţă. Apropo, ce
s-a întâmplat cu micuţa africană drăguţă care avea un nume
asemănător? S-a supărat pe noi?
— Greg?
— Ce să zic? Eu am propus-o.
— Manuel? Eşti împotrivă?
— Eu? Doar mă cunoşti, Mami.
— Eu da. Uneori mă întreb dacă tu te cunoşti într-adevăr. Hans?
— Ce s-ar întâmpla dacă aş fi împotrivă?
— Ţi-ai pierde nişte dinţi, asta s-ar întâmpla, spuse prompt Lenore.
Mai bine zi da odată.
— Stai, dragă, zise Mami cu un reproş blând. Alegerea e o
problemă serioasă. Hai, Hans, vorbeşte.
— Da. Yes. Ja. Oui. Şi. Era şi timpul să avem o blondă drăguţă în
această... Auu!
— Lenore, potoleşte-te. Frank?
— Da, Mami.
— Ali, dragule? Eşti de acord?
Puştiul roşi, devenind roz trandafiriu şi nu scoase un sunet. Înclină
cu entuziasm din cap.
În loc să numească un soţ şi o soţie care să se ducă la cea aleasă
şi să-i facă propunerea din partea familiei, Mami le trimise pe Ludmilla
şi pe Anna s-o aducă pe Wyoh imediat. Nu trecu mult şi-şi făcu
apariţia, era la Bon Ton. Ei, dar asta nu era singura neregulă, în loc să
se stabilească o dată şi să se aranjeze petrecerea de nuntă, copiii au
fost chemaţi cu toţii înăuntru, iar douăzeci de minute mai târziu, Greg
a deschis Cartea şi am depus jurămintele. Prin capul meu buimăcit
trecu ideea că toată ceremonia se făcea cu atâta viteză pentru că a
doua zi era data la care urma să-mi frâng gâtul. Nu zic că s-a făcut ca
un simbol al dragostei familiei pentru mine, pentru că o mireasă îşi
petrece prima noapte cu soţul senior, iar eu aveam să-mi petrec seara
în spaţiu a doua şi a treia seară. Dar conta gestul, iar când femeile sau
pus pe plâns, m-am surprins că şi eu vărsam o lacrimă.
Apoi m-am dus singur la culcare în atelier, după ce Wyoh ne
sărutase pe toţi şi plecase la braţul Bunicului. Eram extenuat, iar
ultimele zile fuseseră un calvar. M-am gândit să fac nişte exerciţii, dar
mi-am dat seama că nu mă mai interesau. M-am gândit că mai bine îl
sun pe Mike şi cer noutăţi de pe Terra. M-am băgat în pat.
Nu ştiu de când adormisem, dar m-am trezit şi mi-am dat seama
că e cineva în cameră.
— Manuel? veni o şoaptă uşoară din întuneric.
— Hmm? Wyoh, n-ar trebui să fii aici, dragă.
— Ba chiar aici trebuie să fiu, soţul meu. Mami ştie că sunt aici şi
Greg ştie. Bunicul a adormit imediat.
— O, cât e ceasul?
— Să fie vreo patru. Te rog, scumpule, pot să vin lângă tine în pat?
— Poftim? O, desigur.
Mai era ceva de care trebuia să ţin cont. A, da.
— Mike?
— Da, Man, răspunse el.