Download PDF - Churry-Burry

aici. Asta presupune deplasarea trupelor la suprafaţă cu vagonetul –
călătorie grea cu soarele în cap, chiar şi pentru lunari – iar când ajung
aici trebuie să ne învingă. Nu pot să o facă. Asta în cazul în care
transportorul acela şi trupele lui nu sunt mai bine înarmate decât
celelalte transportoare.
— Ce zici de echipa de reparaţii pentru Bee Eli?
— Eu zic să nu aşteptăm. Man, ţi-am folosit vocea fără să-ţi cer
permisiunea şi am făcut toate pregătirile. Imagini de groază pentru
video. Domul vechi şi restul, mai ales partea de sus din Churchill. Leam
pus şi texte potrivite. Ar trebui să transmitem ştirile către Pământ
şi în acelaşi timp să anunţăm executarea operaţiunii Hard Rock.
Am tras aer în piept.
— Dă-i drumul, Mike. Execută operaţiunea Hard Rock.
— Vrei să dai ordinul personal? Spune-l tare, am să-ţi aranjez eu
vocea şi cuvintele.
— Spune-l tu, Mike, cum vrei. Foloseşte-mi vocea şi autoritatea pe
care o am ca Ministru al Apărării şi conducător provizoriu al
guvernului. Fă-o, Mike! Aruncă în ei cu pietre! La naiba, aruncă cu
stânci uriaşe! Loveşte-i tare, să ne ţină minte!
— S-a făcut, Man!
25
Maximum de bombardament instructiv cu minimum de pierderi de
vieţi omeneşti. Nici una, dacă e posibil – aşa rezumase profesorul
teoria operaţiunii Hard Rock. Am încercat, atât eu cât şi Mike, să
respectăm vorbele profesorului. Trebuia să-i lovim pe pământeni atât
de tare încât să-i convingem, dar să nu-i rănim. Sună imposibil de
realizat, dar aşteptaţi.
Trebuia neapărat să existe o întârziere în momentul în care rocile
ar fi căzut de pe Lună pe Pământ. Întârzierea putea să fie de la zece
ore până la cât de tare îndrăzneam noi s-o lungim. Viteza de plecare
dintr-o catapultă este esenţială, iar variaţiile de un procent pot dubla
sau înjumătăţi durata traiectoriei Luna-Terra. Mike putea să facă asta
cu o precizie maximă – îi era totuna dacă trimitea mingea încet cu
multe salturi sau dacă trimitea una în forţă. Eu mi-aş fi dorit să fi tras
el pentru Yankei. Dar indiferent cum le arunca, viteza finală pe Terra
urma să se apropie de viteza de evacuare de pe Terra, adică destul
de apropiată de 11 km/s, aşa încât să nu mai conteze diferenţa.
Viteza asta atât de mare rezulta din gravitaţia puternică pe care o
exercită Pământul. Nu era nici o diferenţă dacă Mike împingea uşor un
proiectil pe o curbă bună sau îl arunca brusc. Nu muşchii contau, ci
precizia.
Astfel, Mike putea programa aruncatul stâncilor în aşa fel încât să
se potrivească cu timpul necesar pentru propagandă. El şi cu
profesorul stabiliseră trei zile, plus nu mai mult de o rotaţie aparentă
a Terrei – 24h 50 min 28, 32 s – ca să permită primei noastre ţinte să
ajungă în punctul iniţial al programului. Deşi Mike era capabil să
„agaţe" un proiectil în jurul Terrei şi să lovească o ţintă în partea cea
mai îndepărtată a acesteia, putea lovi mai precis dacă îşi vedea ţinta,
urmărind proiectilul pe durata ultimelor minute, dându-i un mic ghiont
pentru precizie.
Ne trebuia această precizie maximă pentru a obţine rezultatul
scontat, având în acelaşi timp cât mai puţine sau deloc pierderi de