Download PDF - Churry-Burry

văzusem aveau de gând să bombardeze oraşele – şi ştirile de pe
Pământ chiar asta cereau – Sub-Tycho nu avea să reziste. Avea
acoperişul prea subţire. Bomba cu hidrogen avea să decompreseze
toate nivelele, iar ecluzele nu fuseseră construite pentru explozia unei
bombe-H.
E clar că nu-i înţeleg pe oameni şi nici acţiunile lor. Pe Terra exista
o interdicţie împotriva folosirii bombelor nucleare asupra oamenilor.
Pentru asta se înfiinţase organizaţia Naţiunilor Federative. Şi totuşi,
pe Pământ se striga în gura mare că trebuie să ne bombardeze cu
bombe-H. Au renunţat să mai pretindă că bombele noastre erau
nucleare, dar toată America ardea de nerăbdare ca noi să fim
bombardaţi cu bombe nucleare.
Dar nici cu lunarii nu mi-e ruşine. Finn anunţase prin oamenii lui că
Sub-Tycho trebuie evacuat. Profesorul repetase ştirea la video.
Evacuarea nu punea probleme, Sub-Tycho era destul de mic, iar
Novylen şi L-City puteau să-i adăpostească şi să-i hrănească pe
refugiaţi. De asemenea, puteam să deviem destul de multe capsule
de metro ca să-i mutăm pe toţi în douăzeci şi patru de ore. Pe unii îi
lăsam în Novylen, iar pe alţii îi duceam până în L-City. Sigur, existau
unele mici probleme – să începem să comprimăm aerul oraşului în
timpul evacuării oamenilor ca să nu-l risipim inutil, apoi să-l
decomprimăm complet la sfârşit pentru a micşora pagubele, să
transportăm mâncare cât putem de mult în timpul pe care-l aveam,
să construim căi de acces etanşe către tunelele cele mai joase ale
fermelor şi aşa mai departe – lucruri pe care ştiam cum să le facem şi
aveam organizarea necesară, bizuindu-ne pe oamenii lui Finn şi pe
stilyagii de la întreţinerea municipală. Aveam destui oameni care să
asigure o evacuare cât mai lipsită de peripeţii.
Credeţi că au început să plece din Sub-Tycho? Nici vorbă.
Capsulele de metro stăteau aliniate una în spatele celeilalte şi nu
aveam loc să mai trimitem altele până nu plecau cele din primul lot.
Iar acelea stăteau nemişcate.
— Mannie, îmi zise Finn, nu cred că vor să plece.
— La naiba, am spus, dar trebuie. Atunci când vom repera o
rachetă cu destinaţia Sub-Tycho, va fi prea târziu pentru locuitori.
Oamenii se vor călca în picioare, vor încerca să se îngrămădească în
capsule, care nu-i vor ţine pe toţi. Finn, băieţii tăi trebuie să fie mai
convingători. Obligă-i.
Profesorul clătină din cap:
— Nu, Manuel.
— Profesore, am spus furios, mergi prea departe cu ideea asta că
nu trebuie să-i constrângem pe oameni! Ştii bine c-o să iasă o
harababură dacă-i lăsăm pe oameni să acţioneze după cum îi taie
capul.
— Ei, atunci asta va fi. Dar noi trebuie să încercăm să-i
convingem, nu să-i obligăm să facă ce spunem noi. Hai să revedem
planurile.
Planurile nu erau grozave, dar mai mult nu puteam să facem. Să-i
mai avertizăm pe toţi despre bombardamente şi despre invazia
iminentă. Să-i punem pe oamenii lui Finn să facă de planton deasupra
fiecărui oraş, să fie atenţi când vor trece crucişătoarele în jurul Lunii,
în spaţiul nevăzut de Mike, în partea opusă, ca să nu mai fim luaţi prin
surprindere. Presiune maximă în toate furnicarele şi atenţie la
costumele de presiune, să fie la îndemână! Toţi militarii şi toate
forţele paramilitare să intre în alarmă de gradul doi la ora patru,
sâmbătă după-masă, iar dacă au loc manevre sau se lansează