Download PDF - Churry-Burry

mea s-a oprit la bombe de ordinul sutelor de grame de exploziv
chimic, acela despre care ai vorbit tu, Manuel. Mă rog, cred că voi doi
ştiţi despre ce vorbiţi.
— Ştim, aprobă Mike.
— Atunci iau de bune cifrele voastre. Ca să facem totul şi pe
înţelesul meu, planul prevede că noi trebuie să punem mâna pe
catapultă.
— Da, am zis şi eu şi Mike în acelaşi timp.
— Păi, nu e imposibil. Atunci trebuie să ne oprim şi să devenim cu
adevărat operativi. Mike, te-ai gândit cum poate fi protejată catapulta
împotriva, să-i zicem, unei mici torpile atomice?
Ne-am continuat discuţia, dar în momentul în care ne-am aşezat la
masă, conform teoriei profesorului, orice conversaţie pe tema
dezbătută anterior luă sfârşit. Mike ne spuse glume, producându-i
profesorului aduceri aminte, de genul asta-îmi-aminteşte-de...
În seara zilei de 14 mai '75, până să fi plecat de la hotelul Raffles,
aveam, adică Mike avea, cu ajutorul profesorului, planul general al
Revoluţiei, inclusiv opţiunile majore din punctele critice.
Când veni şi clipa să plecăm – eu, acasă şi profesorul la cursurile
de seară (în cazul în care nu era arestat), iar apoi acasă să-şi facă
baie, să se schimbe şi să-şi vadă de alte mărunţişuri, dacă vroia să se
întoarcă la hotel în seara aceea –era clar că Wyoh nu dorea să
rămână singură printre străini. Wyoh făcea faţă oricărei situaţii dacă
zarurile erau aruncate deja, dar se simţea mică şi neajutorată când
interveneau situaţii neaşteptate.
Aşa că am sunat-o pe Mami acasă printr-un „Sherlock", zicându-i
că vin cu un oaspete. Mami se poartă cu mare tact, e diplomată. Orice
soţ poate veni acasă cu un oaspete la masă sau să-l găzduiască peste
noapte, dar trebuie să întrebe. Nu ştiu cum o fi în alte familii, dar noi
avem o tradiţie veche de un secol.
Nu m-a întrebat pe cine aduc, de nume, vârstă, sex, dacă era
căsătorit sau nu, era dreptul meu să vin cu cine vroiam, iar ea era
prea mândră ca să iscodească.
— Bine, dragule. Aţi mâncat? Ştii că azi e marţi.
Zicând marţi, mi-am adus aminte că cina se servea mai devreme,
fiindcă Greg ţinea o predică în fiecare marţi seara. Dar, dacă
musafirul meu nu mâncase, se făcea o concesie de dragul lui, nu de-al
meu, şi i se punea masa în oficiu. În afară de Bunicul, toţi mâncam la
ora stabilită pentru masă sau, dacă ajungeam târziu, înfulecam ceva
din picioare.
Am asigurat-o că mâncase şi că vom încerca să ajungem înainte
ca ea să plece la biserică. Pe Lună există un amestec eterogen de
mahomedani, evrei, creştini, budişti şi încă alte nouăzeci şi nouă de
grupări religioase, dar cred totuşi că ziua de închinare este duminica.
Nu e cazul lui Greg, care aparţine unei secte ce a calculat că în timpul
local al Grădinii Edenului (zona minus doi pe Terra), Sabatul ţinea de
marţi de la apusul soarelui până miercuri tot la apus. Aşa că în lunile
de vară ale emisferei nordice terestre mâncam devreme marţea,
pregătindu-ne pentru Sabat.
Mami se ducea întotdeauna să asculte predica lui Greg aşa că ar fi
fost nepoliticos să-i dau de lucru când ştiam că e ocupată. Ceilalţi
mergeau şi ei din când în când. Eu mă duceam de câteva ori pe an,
pentru că mă simţeam obligat faţă de Greg, care m-a învăţat să fac
ceva în viaţă şi m-a ajutat să-mi schimb meseria când a fost nevoie şi