Download PDF - Churry-Burry

acceptată de o treime, nu înseamnă c-ar fi mai bine fără ea?
Când porniţi la scrierea Constituţiei, vă rog, daţi-mi voie să vă
atrag atenţia asupra minunatelor virtuţi ale negativului! Accentuaţi
negativul! Împânziţi-vă documentul cu lucruri pe care guvernul nu are
voie să le facă. Să nu aibă voie să recruteze o armată... să nu aibă
voie să intervină în libertatea presei, a cuvântului, a călătoriei,
reuniunilor, religiei, educaţiei, comunicaţiilor, profesiunilor... să nu
aibă voie să pună impozite fără aprobarea populaţiei... Camarazi,
dacă veţi petrece cinci ani cu nasul în hârtii studiind istoria şi
gândindu-vă la o grămadă de lucruri, pe care guvernul vostru ar
trebui să promită că nu le va face niciodată, nu m-aş teme de
rezultat.
Ceea ce mă sperie sunt acţiunile pozitive ale oamenilor cumpătaţi
şi de bună-credinţă, care dau credit guvernului pentru a face tot ceea
ce pare a fi necesar. Nu uitaţi niciodată că Autoritatea Lunară a fost
creată pentru cele mai nobile idealuri, de către oameni la fel de
cumpătaţi şi de bună-credinţă ca şi voi, aleşi de popor. Şi cu acest
ultim gând, vă las să vă continuaţi munca. Mulţumesc.
— Gospodin preşedinte! O întrebare! Aţi spus să nu punem
impozite pe care populaţia nu le vrea. Atunci cum să plătim pentru
lucruri? Tanstaafl!
— O, Doamne, asta e problema voastră! Aş putea să vă sugerez
câteva căi... loterii de sponsorizare a guvernului la care nu e obligat
nimeni să subscrie... sau poate că voi, congresmenii, ar trebui să
băgaţi mâna adânc în propriile voastre buzunare pentru a plăti. Asta e
modalitatea care restrânge guvernul la funcţiile indispensabile,
indiferent care ar fi ele. Dacă există într-adevăr vreunele. Aş fi
mulţumit ca Legea de Aur să fie singura lege. Nu văd ce rost ar mai
avea altele şi nici nu cred că există o metodă pentru a forţa oamenii
să le respecte. Dacă credeţi că este necesar ca semenii voştri să aibă
legi pentru binele lor, atunci de ce să nu plătiţi voi pentru ele?
Camarazi, vă rog, nu recurgeţi la impozitarea obligatorie. Tirania cea
mai abjectă este atunci când obligi pe cineva să plătească pentru
ceva ce nu vrea, numai pentru că tu crezi că ar fi bine pentru el.
Profesorul se înclină şi plecă. Eu şi Stu eram în spatele lui. Odată
urcaţi într-o capsulă goală, l-am atacat cu vorbele:
— Profesore, mi-a plăcut mult ce-ai spus... dar despre impozite, nu
cumva una zici şi alta faci? Cine crezi că va plăti toate cheltuielile pe
care le facem noi?
Rămase tăcut câteva secunde, apoi zise:
— Manuel, singura mea dorinţă este să apuc ziua în care nu
trebuie să mai fac pe conducătorul.
— Ăsta nu e un răspuns!
— Ai nimerit chiar pe dilema tuturor guvernelor şi ăsta e motivul
pentru care eu sunt anarhist. Dacă ai căpătat o dată puterea de a
pune impozite, ea nu are limite. Te acaparează până te distruge. Nam
glumit când le-am spus să se caute în buzunare. Nu cred că
suntem în stare să scăpăm vreodată de guverne – guvernul este
boala inevitabilă a fiinţelor umane. Dar ai putea să formezi un guvern
mic, slab, fără prea multă putere, pentru că poţi să te gândeşti la un
mod mai bun de-a le cere guvernanţilor să-şi plătească singuri
costurile plăcerilor lor antisociale?
— Încă nu mi-ai spus cum o să plătim pentru ceea ce facem acum.
— Cum, Manuel? Doar ştii cum facem. Furăm. Nu mă mândresc cu
asta, dar nici nu mi-e ruşine. Asta-i singura soluţie pe care o avem.
Dacă ne vor prinde, s-ar putea să fim eliminaţi, oricum eu sunt