Download PDF - Churry-Burry

copii chinezi. —Nu m-ai plictisit deloc.
— Sper să fie aşa. Mannie, de ce ai zis că programul nostru nu e
practic? Să ştii că avem nevoie de tine.
Brusc, m-am simţit obosit. Cum să-i spui acestei femei
încântătoare că visul ei cel mai drag e o prostie?
— Bine, Wyoh, hai să recapitulăm. Tu le-ai spus ce trebuie să facă.
Dar crezi că o vor face? Să-i luăm pe cei doi pe care i-ai pomenit la
întrunire. Pun pariu că un miner nu ştie decât să sape în gheaţă. Aşa
că va continua să sape şi să vândă Autorităţii pentru că numai asta
ştie ce să facă. La fel şi cu fermierul de cereale. Cu ani în urmă, a
însămânţat o recoltă pentru vânzare, de-atunci nu mai face nimic
altceva, parcă ar purta ochelari de cal. Dacă vrea să fie independent,
va trebui să se diversifice. Să cultive ceea ce are nevoie pentru
mâncare,
să vândă restul pe piaţa liberă şi să stea cât mai departe de capul
catapultei. Cunosc astea foarte bine, sunt băiat de fermă.
— Parcă spuneai că eşti specialist în computere.
— Sunt, dar asta face parte din aceeaşi poveste. Nu sunt expert,
dar sunt cel mai bun din Lună. Nu lucrez în cadrul serviciului civil, iar
Autoritatea trebuie să mă cheme la preţul fixat de mine când are
necazuri, sau să cheme un om de pe Pământ, să plătească riscul şi
transportul anevoios, apoi să-l trimită repede acasă ca nu cumva
corpul lui să uite ecosistemul lui natural. Asta costă mult mai scump
decât cer eu. Aşa că, dacă pot să fac ceea ce mi se dă, mă învoiesc la
treabă, iar Autoritatea nu se leagă de mine, m-am născut liber. Când
nu am de lucru, se întâmplă destul de des, stau acasă şi mănânc bine.
Avem o fermă bună, am continuat, dar nu e o afacere cu cereale
destinate vânzării. Avem pui, o mică turmă de cornute, vaci cu lapte,
porci. Pomi fructiferi altoiţi. O grădină de legume. Puţin grâu pe care
tot noi îl măcinăm, nu ţinem să avem neapărat făină albă şi vindem
pe piaţa liberă tot ce ne prisoseşte. Singuri ne facem berea şi
coniacul. Am învăţat mineritul făcându-ne propriile noastre tunele.
Toată lumea munceşte, dar nu din greu. Băieţii duc vitele la păscut,
mânându-le cu nuielele. Nu folosim munca mecanică. Copiii mai mici
adună ouăle şi dau de mâncare la găini, n-avem prea multe maşini.
Dacă avem nevoie de aer, îl putem cumpăra din L-City, nu locuim
mult în afara oraşului, iar tunelul de presiune e mereu conectat. Cel
mai adesea ne ocupăm de vânzarea aerului. Fiind o fermă, ciclul
produce oxigen în exces. Întotdeauna avem valută ca să ne plătim
facturile.
— Cum e cu apa şi cu energia?
— Nu sunt scumpe. Strângem o cantitate suficientă de energie
folosind ecrane solare la suprafaţă şi avem în proprietate şi un mic
zăcământ de gheaţă. Wye, dragă, ferma noastră a fost fondată înainte
de 2000, pe vremea când L-City era o peşteră naturală. Cu timpul, am
continuat s-o îmbunătăţim, vezi, avantajul căsătoriei în linie, nimic nu
se pierde, îmbunătăţirile capitale se acumulează în timp.
— Da, desigur, dar gheaţa voastră nu va dura o veşnicie, nu?
— Ei, nu...
M-am scărpinat în cap şi am zâmbit.
— Ştim ce facem, suntem prudenţi, ne păstrăm apa menajeră şi
gunoiul, le sterilizăm şi le refolosim. Nu dăm nici o picătură înapoi, în
sistemul oraşului. Dar, te rog, nu sufla o vorbă, să n-ajungem la
Temnicerul-şef. Când Greg îmi dădea lecţii de forare, se, întâmpla să
forăm la baza rezervorului principal din sud şi aveam o cană cu noi
pentru colectare, nu risipeam nici un strop. Dar să ştii că şi noi