Download PDF - Churry-Burry

ar fi vrut bucuros să se fi pierdut braţul lui, în loc de al meu. Dar Mami
era nelipsită de la slujbele lui Greg – era un ritual care trebuia
respectat, nu o religie, pentru că recunoscuse faţă de mine într-o
noapte, în pat, că ea n-avea nici o religie anume. M-a rugat să nu-i
spun nimic lui Greg. Şi eu am rugat-o acelaşi lucru. Nu ştiu Cine ţine
lumea, dar sunt încântat că El o ţine.
Greg era „soţul băieţandru" al lui Mami. I-a fost ales pe vremea
când era foarte tânără, prima ei nuntă după ce fusese ea însăşi
cooptată în familie, şi se simţea foarte legată de el. Sigur, ar nega cu
tărie dacă ar fi acuzată că îl iubeşte mai mult decât pe ceilalţi soţi, dar
îi adoptase credinţa când el fusese hirotonisit şi nu lipsea în nici o
marţi de la predică.
— Crezi că musafirul tău ar vrea să meargă la biserică? îmi zise
Mami.
I-am spus că nu ştiu, o să văd, dar că oricum o să ne grăbim. Apoi
mi-am luat la revedere de la ea. Am bătut la uşa de la baie şi i-am
spus lui Wyoh:
— Hai mai repede cu machiajul, nu prea avem timp.
— O clipă! strigă ea din baie.
Nu are nimic din cochetăria feminină. A apărut într-un minut.
— Ei, ce ziceţi, cum arăt? Profesore, o să trec de control?
— Dragă Wyoming, sunt uimit. Frumoasă eşti, erai şi înainte, dar
nu te mai recunosc. Cred că eşti în siguranţă, şi mă simt uşurat.
L-am aşteptat pe profesor să se transforme şi el în bătrânul
părăsit şi zdrenţăros. Urma să iasă în costumaţia asta pe uşa care
ducea în coridorul din spate, iar apoi să reapară în hainele lui
obişnuite de profesor, ca să aibă martori dacă vreun gardian în galben
avea de gând să-l înhaţe.
Am aşteptat câteva clipe, timp în care i-am povestit lui Wyoh
despre Greg.
— Mannie, îmi zise, cât de bun e machiajul ăsta? Crezi c-o să se
vadă în biserică? Cât de tari sunt luminile?
— Stai liniştită, nu sunt mai puternice ca aici. Ai făcut treabă bună.
O să ţină, ai să vezi. Dar chiar vrei să mergi la biserică? Nu te obligă
nimeni, să ştii.
Se gândi un moment.
— I-ar face plăcere lui Mami, vreau să spun soţiei tale senioare,
nu-i aşa?
— Wyoh, i-am răspuns eu încet, religia e o chestiune care te
priveşte personal. Dar dacă m-ai întrebat, pot să-ţi spun că nimic nu
te-ar apropia mai mult de familia Davis decât mersul la biserică cu
Mami. Dacă mergi tu, merg şi eu.
— Am să merg. Am crezut că numele tău de familie este O' Kelly.
— Da, este. Dar mai pui şi Davis cu linioară dacă vrei să fii
politicoasă. Davis este Primul Soţ, a murit acum cincizeci de ani. Ăsta
e numele de familie şi toate nevestele sunt gospoja Davis, poţi să-i
spui aşa. Celelalte soţii folosesc prenumele şi adaugă Davis dacă
completează cecuri sau scriu acte. Excepţia o face Ludmilla care e o
Davis-Davis, mândră că e de două ori membră a familiei, o dată prin
naştere şi a doua oară prin alegere.
— Înţeleg. Dacă pe un bărbat îl cheamă John Davis, atunci este fiu,
dar dacă are şi alt nume, atunci este soţ, ca şi tine. Dar o fată va fi
Jenny Davis în ambele cazuri, nu-i aşa? De unde pot să ştiu? Vârsta nu
mă ajută deloc. Sunt puţin încurcată! Căsniciile astea de clan sunt
complicate. Sau poliandriile, deşi a mea nu a fost. Soţii mei aveau
măcar acelaşi nume.