Download PDF - Churry-Burry

— Eu am zis consilier, nu avocat. Aici nu există avocaţi.
Păru încântat fără motiv.
— Presupun că un consilier, dacă-mi aleg unul, va avea, hm,
aceeaşi calitate neoficială ca şi restul procedurii?
— Poate da, poate nu. Doar eu sunt judecător neoficial, asta e tot.
Mulţumiţi-vă cu asta.
— Mda. Am să mă încred în lipsa dumneavoastră de formalism,
Înălţimea Voastră.
Şeful grupului zise:
— Aha, mai aducem şi un juriu. Cine îl plăteşte?
— Eu, doar am acceptat să judec pentru o sută patruzeci de dolari
cu totul. N-aţi mai fost la tribunal? Nu am de gând să plătesc prea
mult dacă pot să scap mai ieftin. Şase juraţi, cinci dolari de fiecare. Ia
vedeţi cine e pe Aleea de Jos.
Un băiat ieşi afară şi strigă:
— Muncă pentru juraţi! Cinci dolari!
Imediat se adunară şase bărbaţi, de genul celor la care te puteai
aştepta să fie la ora aia pe stradă, mai ales în Aleea de Jos. Nu mă
deranja, pentru că nu aveam de gând să le dau vreo atenţie. Dacă tot
te-ai pus să judeci, e mai bine să o faci într-un cartier mai civilizat, cu
oameni cumsecade şi cinstiţi.
M-am dus în spatele biroului, m-am aşezat, mi-am pus toca lui
Brody – mă întreb de unde o fi găsit-o, probabil c-o fi vreo vechitură
din cine ştie ce gheretă – şi m-am pregătit de judecată.
— Curtea e în sesiune, am decretat. Spuneţi-vă numele şi
formulaţi acuzaţia.
Băiatul cel mai mare se numea Slim Lemke, pe fată o chema
Patricia Carmen Zhukov, de ceilalţi nu-mi mai amintesc. Turistul se
scotoci în geantă şi spuse:
— Poftiţi cartea mea de vizită, domnule.
Am păstrat-o. Pe ea scria:
STUART RENE LaJOIE Poet – Călător – Soldat al norocului
Acuzaţia era copilărească, un exemplu clar de ce turiştii nu trebuie
să hoinărească singuri, fără ghizi după ei. Sigur că ghizii îi jecmăneau
fără milă, dar nu pentru asta există turişti pe lume? Ăsta din faţa mea
era în pericol să-şi piardă viaţa, pentru că nu se înarmase cu un ghid
după el.
Intrase într-o cârciumă, în care îşi pierdeau vremea stilyagii, era
un fel de club. Femeia asta, târfuliţa, era singura care flirtase cu el.
Băieţii nu se băgaseră, aşa cum era normal, atât timp cât ea făcea
avansurile. Dar, la un moment dat, ea a râs şi i-a dat un pumn în
coaste. El primise pumnul nepăsător, ca un lunar... dar acţionase ca
un pământean tipic: îşi strecurase braţul în jurul taliei fetei, trăgând-o
spre el, se pare, ca s-o sărute.
Credeţi-mă, chestia asta ar fi trecut neobservată în America de
Nord. Am mai văzut lucruri de genul ăsta. Dar Tish a fost luată prin
surprindere şi probabil se speriase. A ţipat.
Atunci, grupul de băieţi a sărit pe el şi l-au bătut măr.
Parcă bătaia n-ar fi fost de ajuns, şi-au zis că trebuie să plătească
pentru „crimă", dar trebuia s-o facă corect. Adică, să găsească un
judecător.
Cred că, mai curând, le-a fost frică. Cred că nici unul nu
participase vreodată la o eliminare. Dar doamna lor fusese insultată şi
trebuiau să acţioneze.