Download PDF - Churry-Burry

I-am dat profesorului stimulatorul cardiac şi m-am frământat trei
ore dacă să mă droghez sau nu, ca profesorul, pentru faza aterizării.
Până la urmă, m-am hotărât să n-o fac. Drogul, pe care l-am primit la
catapultare, nu mi-a fost de nici un folos, ba mai mult, mi-a creat
nişte probleme cumplite – un minut şi jumătate de nefericire şi două
zile de plictiseală au fost înlocuite cu un secol de coşmaruri infernale.
Dacă minutele aterizării aveau să fie ultimele mele clipe de viaţă,
eram hotărât să le trăiesc lucid. Oricât de rele aveau să fie, erau ale
mele şi nu vroiam să renunţ la ele. Au fost rele, într-adevăr. 6g nu se
simt mai uşor ca 10g, ci mai rău. La 4g nu e nici o uşurare. Apoi am
simţit o lovitură mai tare. După care brusc am ajuns iar în cădere
liberă. Doar câteva secunde. Apoi a venit impactul cu solul, o izbitură
dură pe care am simţit-o cu tot trupul, pentru că am primit-o în chingi
şi nu în căptuşeală, întrucât am căzut cu capul înainte. Totodată, şi nu
cred că Mike şi-a dat seama de asta, după scufundare am revenit la
suprafaţă şi am fost din nou izbiţi foarte tare înainte să ajungem să
plutim. Aşa o numesc pământenii, plutire, dar nici gând de aşa ceva în
cădere liberă. O faci la 1g, de şase ori mai mult decât normal şi apar
nişte mişcări laterale tare ciudate. Nişte mişcări cât se poate de
ciudate – Mike ne asigurase că vremea solară era bună, nu se
prevedea nici o explozie solară, nu era nici un pericol de radiaţii în
interiorul „Fecioarei de fier" 46 . Dar nici măcar nu se interesase de
vremea de deasupra Oceanului Indian – prognoza era destul de bună
pentru şlepurile care aterizau şi mă gândesc că el a crezut că şi
pentru noi era destul de bună. Tot aşa aş fi crezut şi eu dacă eram în
locul lui.
Stomacul ar fi trebuit să-mi fie gol. Dar, ce să-i faci, mi-am umplut
casca cu lichidul cel mai puturos şi mai ticălos, greu de evitat după un
drum lung. Apoi nava s-a răsucit, am ajuns cu capul în jos şi voma mia
curs în păr, în ochi, în nas. Asta e ceea ce numesc pământenii „rău
de mare" şi asta este una din multele orori pe care trebuie să le iau
aşa cum sunt.
Nu mai stau să mai povestesc perioada lungă pe care am îndurato
până am fost remorcaţi în port. Ce să mai vorbesc, pe lângă răul de
mare, mi s-au mai terminat şi buteliile de aer, care fuseseră calculate
pentru douăsprezece ore, aşa că mi-au ajuns pentru o orbită de
cincizeci de ore, petrecută în cea mai mare parte a timpului într-o
stare de inconştienţă totală. Nu am făcut mişcare, dar aerul nu
ajungea şi pentru orele suplimentare de remorcare. Când şlepul s-a
oprit definitiv, eram prea ameţit ca să-mi doresc să mai încerc să ies.
Numai că... am fost ridicaţi, cred, rostogoliţi puţin şi apoi, am
alunecat cu capul în jos, poziţie nefericită la o gravitaţie mai mică de
1g. Este o poziţie de-a dreptul imposibilă când ai de făcut următoarele
operaţiuni: să te dezlegi, să ieşi din costumul de presiune, să scoţi un
baros fixat cu nişte şuruburi cu cap de fluture pe perete, să loveşti cu
el siguranţele care ţin trapele de ieşire, să-ţi croieşti drum afară şi, în
sfârşit, să tragi după tine un bătrân în costum de presiune.
N-am apucat să fac primul pas, c-am leşinat şi am căzut cât sunt
de lung jos. Din fericire pentru noi, aveam parte de rutina de urgenţă.
Stu LaJoie fusese anunţat că venim, dinainte să plecăm, iar serviciile
de ştiri fuseseră anunţate la scurt timp, înainte de aterizare. Când miam
revenit, am văzut nişte oameni aplecaţi în faţa mea, apoi am
46 Instrument de tortură medieval, constând dintr-un dulap de forma
unui om, căptuşit cu cuie lungi ascuţite în interior; victima, introdusă
înăuntru, era sfâşiată de cuiele montate în dreptul ochilor, inimii etc.