Download PDF - Churry-Burry

amândouă, mi-am smuls binoclul de la ochi, am zărit deodată
proiectilul, apoi l-am văzut izbind solul între noi şi capul catapultei.
Mai aproape de noi, la mai puţin de un kilometru. Nu, nu a dispărut,
nu a fost o reacţie de fuziune nucleară, altfel n-aş mai fi fost aici să
povestesc asta, dar se produse o explozie mare, luminoasă, cred că
de la combustibilul rămas. Chiar şi în lumina puternică a soarelui se
văzu o strălucire argintie puternică şi după aceea am simţit-auzit
zdruncinătura solului. Dar nu se distruse nimic, doar câteva stânci.
Nava cobora în continuare. Nu mai ardea să-ţi ia ochii. Acum
puteam să o văd cum arată şi nu părea deteriorată. În orice clipă, mă
aşteptam să ţâşnească coada de foc a reactoarelor şi să se oprească
în momentul aterizării.
Dar nu. Impactul a avut loc la zece kilometri la nord de noi şi a
produs o emisferă frumoasă şi argintie, care se risipi încet. Nu mai
rămase nimic, decât nişte pete în faţa ochilor.
— Raportaţi pierderile, asiguraţi toate tunurile, spuse Mike.
Coborâţi după ce le-aţi asigurat.
— Tunul Alice, nici o pierdere.
— Tunul Bambie, nici o pierdere.
— Tunul Caesar, un om lovit de un fragment de stâncă, situaţia
sub control...
M-am dus la telefon şi l-am sunat pe Mike.
— Ce s-a întâmplat, Mike? Nu ţi-au predat controlul după ce le-ai
ars „ochii"?
— Mi l-au dat, Man.
— A fost prea târziu?
— Nu. Am zdrobit-o, Man. Părea lucrul cel mai prudent.
O oră mai târziu eram cu Mike, prima dată după patru sau cinci
luni de absenţă. Puteam să ajung în subsolul Complexului mai repede
decât în L-City şi eram în contact cu toată lumea ca şi în oraş – dar
fără întreruperi. Trebuia să vorbesc cu Mike.
Încercasem să-i telefonez lui Wyoh din staţia de metro de la
capătul catapultei. Am dat peste cineva de la spitalul de prim-ajutor
care mi-a spus că Wyoh leşinase şi acum era în pat, după ce luase
nişte calmante pentru somn. Finn plecase cu o capsulă cu băieţii lui,
ca să conducă atacul asupra transportorului de acolo. De la Stu nu
aveam nici o veste. Hong Kong-ul şi profesorul erau încă decuplaţi.
Pentru moment, eu şi Mike reprezentam guvernul.
Era timpul să începem operaţiunea Hard Rock.
Dar Hard Rock nu însemna numai aruncatul pietrelor. Trebuia să
spunem celor de pe Terra ce aveam de gând să facem şi de ce –
trebuia să ne justificăm. La proiectul acesta lucraseră profesorul, Stu,
Sheenie şi Adam. Era un exerciţiu teoretic care se baza pe date ale
unui atac presupus. Mike îl rescrisese deja şi îl tipărise ca să-l pot
studia. M-am uitat pe hârtia răsucită într-un sul lung.
— Mike, poveştile astea noi şi mesajele către N. F. pretind că am
învins în Hong Kong. Cât de sigur eşti?
— Probabilitatea e mai mare de 82%.
— Mike, e destul de mare ca să le trimitem?
— Man, probabilitatea că vom învinge în Hong Kong, dacă nu am
făcut-o deja, se apropie de certitudine. Transportorul de deasupra
oraşului nu se poate mişca. Celelalte transportoare cred că sunt goale
la ora asta. Oricum, nu au rămas prea mulţi oameni. În Hong Kong nu
este destul de mult hidrogen monoatomic şi vor trebui să vină până