Download PDF - Churry-Burry

Nu ştiu cum s-a întâmplat. La ultimul bombardament i-au fost
atinse mai multe piese periferice – invadatorii avuseseră intenţia, sunt
convins, să ne distrugă computerul balistic. Oare a căzut sub
„numărul critic" care îi susţinea conştiinţa de sine? (Dacă exista aşa
ceva. Tot timpul a fost doar o presupunere).
Sau descentralizarea s-a produs înainte ca ultimul bombardament
să-l „ucidă"?
Nu ştiu. Dacă a fost o problemă de număr critic, ei bine, asta s-a
reparat de mult. Ar fi trebuit să-şi revină. De ce nu se trezeşte?
Poate fi o maşină atât de speriată şi rănită, încât să intre în
catatonie şi să refuze să răspundă? Ego-ul să se ghemuiască înăuntrul
ei, conştient, dar refuzând să mai rişte? Nu, nu poate fi asta. Mike era
curajos – la fel de cutezător şi de voios când era vorba de acţiune ca
şi profesorul.
Au trecut anii. S-au produs schimbări. Mimi s-a retras de la
conducerea familiei. Acum Mami este Anna, iar Mimi stă la video şi
visează. Slim a convins-o pe Hazel să-şi schimbe numele în Stone, au
doi copii, iar ea a studiat ingineria. Au sosit medicamente noi,
împotriva efectelor gravitaţiei scăzute şi acum pământenii pot să stea
pe Lună trei sau patru ani, şi se pot duce acasă neschimbaţi.
Medicamentele ne-au ajutat tot atât de mult şi pe noi. Acum unii copii
îşi fac studiile pe Pământ. Construcţia catapultei din Tibet a durat
şaptesprezece ani, şi nu zece. Cea de pe Kilimanjaro s-a terminat mai
repede.
O surpriză care era de aşteptat. La timpul cuvenit, Stu a fost numit
pentru cooptare în familia noastră de către Lenore, nu de Wyoh. Nu
era nici o diferenţă, am votat cu toţii „Da!" Cooptarea lui Stu nu a fost
un lucru nou pentru familie, pentru că eu şi Wyoh am tot insistat
pentru el în perioada când amândoi ne zbăteam să ridicăm un
monument guvernului, un tun de alamă pe un piedestal, în mijlocul
Domului vechi, iar deasupra lui, un steag fluturând mândru în briza
ventilatoarelor – fond negru înstelat tăiat de o dungă sinistră, roşie ca
sângele, un tun de alamă înzorzonat peste tot. Dedesubt, motto-ul
nostru: „TANSTAAFL!" Acolo ne aniversăm ziua de 4 iulie.
Totul pe lumea asta se plăteşte. Profesorul a ştiut asta şi a plătit
cu sufletul împăcat.
Dar profesorul i-a subestimat pe palavragii, pentru că ei n-au
adoptat nici una din ideile lui. Cred că există un instinct primar al
fiinţelor umane de a face obligatoriu tot ceea ce nu este interzis.
Profesorul fusese fascinat de posibilităţile modelării unui viitor cu
ajutorul unui computer mare, ultra-performant, dar a pierdut din
vedere lucrurile mai aproape de casă. E adevărat, l-am susţinut! Dar
acum stau şi mă întreb, răzmeriţele pentru mâncare sunt un preţ prea
mare de plătit ca să-i laşi pe oameni să facă ce vor? N-am găsit
răspunsul corect.
Nu ştiu să răspund la nici o întrebare.
Aş vrea să-l întreb pe Mike.
Uneori, mă trezesc noaptea şi mi se pare că aud ca o şoaptă:
„Man... prietenul meu cel mai bun" – dar când spun „Mike?", nu-mi
răspunde. Oare se învârte pe undeva, căutând o aparatură de care să
se agaţe? Sau este îngropat în subsolul Complexului, încercând să
găsească drumul spre ieşire? Memoriile lui speciale se află toate
acolo, undeva, aşteptând să fie chemate. Dar eu nu pot să le
regăsesc, erau codate vocal.