Download PDF - Churry-Burry

adăugau ceilalţi. Am făcut o listă. Când s-au oprit, le-am recitit-o.
— Spitale gratuite – nu avem aşa ceva pe Lună. Asigurarea
medicală există, dar nu aşa cum este pe-aici. Dacă o persoană vrea
să se asigure, merge la un agent şi face un pariu. La preţul
corespunzător, poţi asigura ce vrei. Eu nu-mi asigur sănătatea, sunt
sănătos sau eram, până să vin pe Pământ. Avem o bibliotecă,
Fundaţia Carnegie, începută cu câteva cărţi-filme. Se descurcă prin
taxele pe care le încasează de la membri. Drumuri publice. Cred că
astea ar fi metrourile noastre. Dar costă, la fel ca şi aerul. Scuzaţi-mă,
voi aveţi aici aer gratuit, nu? Vreau să spun că metrourile noastre
sunt construite de companii care au investit în ele şi sunt foarte
hotărâte să-şi amortizeze costurile. Şcoli publice. Există şcoli în toate
oraşele şi n-am auzit ca vreun elev să fie refuzat, deci sunt „publice".
Dar se plătesc, pentru că oricine de pe Lună care ştie ceva folositor
pentru alţii şi e dornic să-şi împărtăşească cunoştinţele, are un preţ
pentru munca lui de profesor.
Am făcut o mică pauză cât să-mi trag sufletul, apoi am continuat:
— Să vedem ce mai e... protecţia socială. Nu prea ştiu cu ce se
mănâncă asta, dar orice ar fi, noi nu avem aşa ceva. Pensii. Poţi
cumpăra o pensie.. Majoritatea n-o fac, multe familii sunt numeroase,
iar bătrânii, să zicem cei de-o sută de ani sau mai mult, ori au o
ocupaţie care le place, ori se uită la video. Ori dorm. Dorm mult, mai
ales după o sută douăzeci de ani.
— Domnule, scuzaţi-mă. Oamenii de pe Lună trăiesc chiar atât de
mult cât se spune?
M-am arătat surprins, dar nu eram. Asta era altă întrebare
capcană, pentru care aveam răspunsul înregistrat.
— Nimeni nu ştie cât poate trăi cineva pe Lună. Nu suntem acolo
de atât de mult timp încât să se facă nişte statistici. Cei mai bătrâni
cetăţeni s-au născut pe Pământ şi nu pot fi luaţi în calcul. Până acum,
din cei născuţi pe Lună, nimeni nu a murit de bătrâneţe, dar nici asta
nu e o dovadă. N-au avut timp să îmbătrânească destul de mult, n-a
trecut un secol de când există colonia. Dar, ei bine, doamnă, câţi ani
îmi daţi? Eu sunt lunar get-beget, a treia generaţie.
— Aha, într-adevăr colonele Davis, m-a surprins tinereţea
dumneavoastră – pentru misiunea aceasta, vreau să zic. Păreţi să
aveţi cam douăzeci şi doi de ani. Sunteţi mai în vârstă?
— Doamnă, vă mulţumesc şi regret că forţa locală de gravitaţie
mă împiedică să mă înclin. Sunt căsătorit de mai mult de douăzeci şi
doi de ani.
— Cum? O, glumiţi!
— Doamnă, nu m-aş aventura niciodată să ghicesc vârsta unei
doamne, dar, dacă aţi emigra pe Lună, v-aţi păstra tinereţea
încântătoare mult mai multă vreme şi v-aţi adăuga vieţii cel puţin
douăzeci de ani.
Am privit lista.
— În general, uitându-mă la restul listei, pot să spun că noi nu
avem aşa ceva pe Lună şi nu văd de ce am plăti impozit. Iar în ceea
ce priveşte celălalt punct, domnule, ştiţi desigur că preţul coloniilor a
fost de mult plătit de câteva ori numai prin transportul de cereale?
Noi suntem secătuiţi de cele mai importante resurse ale noastre... şi
nici măcar nu ni se plăteşte preţul pieţei libere. De aceea vrea
Autoritatea Lunară 'cu atâta încăpăţânare să ne sugă sângele în
continuare. Ideea că Luna a fost o cheltuială pentru Terra şi că
investiţia trebuie recuperată, este o minciună scornită de Autoritate
pentru a justifica faptul că ne tratează ca pe nişte sclavi. În secolul