Download PDF - Churry-Burry

anterioare, drumurile în public, m-am ocupat de clienţii din
săptămâna aceea, înregistrând calculatoare şi fişiere de căutat la
biblioteca Carnegie. Restul timpului mi-l petreceam parcurgând
împreună cu Mike fişierul Zebra şi alte fişiere speciale. Studiam în
camera L de la hotelul Raffles, pentru că încă nu aveam telefonul meu
propriu. Toată săptămâna, Mike m-a bătut la cap ca un copil
nerăbdător, vrând să afle când vin să mai iau nişte glume. N-am putut
să mă duc şi atunci a zis că mi le spune la telefon.
M-am cam supărat, dar mi-am amintit totuşi că, din punctul lui de
vedere, analizarea glumelor era la fel de importantă ca eliberarea
Lunii şi că nu trebuia să-mi calc promisiunea faţă de un copil.
Dar mai era ceva, eram nerăbdător să aflu dacă puteam să intru în
Complex fără să fiu arestat. Ştiam că profesorul era urmărit, motiv
pentru care dormea la hotelul Raffles. Nu-l arestaseră, deşi ştiau că
fusese la miting şi mai ştiau şi unde doarme. Când am aflat că se
făcuseră încercări de arestare a lui Wyoh, am devenit şi mai
nerăbdător. Eram în afară de orice pericol? Sau aşteptau să mă-nhaţe
în linişte? Trebuia să mă conving.
L-am sunat pe Mike, zicându-i să pretindă că e bolnav, îl doare
burtica. A făcut cum i-am spus şi-am fost chemat. N-am avut nici o
problemă, nu m-a înhăţat nimeni. În afară de faptul că a trebuit să-mi
prezint paşaportul pentru control în staţie şi apoi unui paznic nou, în
Complex era linişte şi pace ca de obicei. Am stat la taclale cu Mike,
am luat o mie de glume, făcând o înţelegere, vom discuta câte o sută
la trei-patru zile – nu mai devreme, i-am spus să se facă bine şi m-am
întors în L-City, oprindu-mă în drum ca să-i prezint inginerului-şef nota
de plată pentru timpul muncit, pentru călătorie, unelte, materiale,
serviciu special şi tot ce mai puteam să adaug.
După asta l-am vizitat periodic pe Mike, cam o dată pe lună. Era o
chestie sigură, nu mă duceam decât atunci când eram chemat pentru
defecţiuni care depăşeau atribuţiile personalului de întreţinere. Uneori
reuşeam să le „repar" repede, alteori reparaţia îmi lua câte o zi
întreagă, în care făceam multe teste. Aveam grijă să las urme de
scule pe platourile acoperite şi arătam unde fusese defect înainte şi
după testele efectuate, cum făcusem analizele, cum reparasem. După
fiecare vizită, Mike era ca nou. Eram de neînlocuit.
După ce i-am pregătit noua anexă a voder-vocoderului, l-am rugat
să se îmbolnăvească. Am fost chemat în treizeci de minute. Mike se
gândise la ceva grozav. „Boala" lui consta în nişte oscilaţii sălbatice
ale instalaţiei de condiţionare a aerului din reşedinţa Temniceruluişef.
Creştea şi scădea temperatura într-un ciclu de unsprezece
minute, şi oscila presiunea aerului într-un ciclu mai scurt, cam de
două secunde, destul ca să enerveze la culme pe cineva, provocândui
perturbări de auz.
Instalaţia de condiţionare a aerului nu ar trebui lăsată pe mâna
computerului-şef! În tunelurile Davis avem dispozitive simple de
condiţionare a aerului, cu alarmă pentru fiecare cubic, astfel încât
oricine să poată face reglajul manual până se descoperă problema.
Dacă aerul de la vaci se răceşte, nu sunt afectate cerealele. Dacă se
sting luminile de deasupra grâului, nu sunt afectate legumele. Faptul
că Mike putea stârni un iad în reşedinţa Temnicerului-şef şi nimeni nu
ştia ce să facă, dovedeşte clar că e o prostie să îngrămădeşti totul
într-un singur computer.
Mike era foarte bine dispus. Ăsta e genul de umor care-i plăcea cel
mai mult. Şi mie mi-a plăcut, i-am dat apă la moară zicându-i s-o ţină
tot aşa, apoi am împrăştiat sculele pe jos şi-am scos cutiuţa neagră.