Download PDF - Churry-Burry

Dar, înainte de Der Tag aveam nevoie de bani pentru construirea
unui climat favorabil de opinie. Aveam nevoie de reclamă, de delegaţi
şi senatori ai Naţiunilor Federative, aveam nevoie de un popor care să
ne recunoască rapid atunci când va veni Ziua cea mare. Aveam
nevoie de oameni simpli care să discute cu alţi oameni simpli la o
bere: „Ce dracu' e pe grămada aia de stânci ca să ne trimitem noi
soldaţii acolo? Eu zic să-i lăsăm să se ducă dracului, aşa cum vor!"
Tot mai mulţi bani. Bani pentru publicitate, bani pentru mită, bani
pentru organizaţii-fantomă şi pentru infiltrarea în organizaţiile deja
existente, bani pentru a arăta adevărata economie a Lunii (Stu
plecase burduşit de cifre), mai întâi prezentată ca material ştiinţific şi
apoi într-o manieră populară, bani ca să convingem biroul Afacerilor
Externe al unei naţiuni mai mari că Luna Liberă ar oferi avantaje de
necontestat, bani pentru punerea pe picioare a unui turism lunar
organizat, a unui trust...
Prea mulţi bani! Stu îşi puse averea la dispoziţia partidului şi
profesorul nu-l descurajă: acolo unde e averea, acolo este şi sufletul
omului. Dar tot mai aveam nevoie de bani şi erau şi prea multe de
făcut. Nu ştiam dacă Stu va reuşi să facă măcar a zecea parte din
plan. N-aveam nici o putere, îi ţineam pumnii şi-atât. Cel puţin, aveam
un punct de legătură pe Pământ. Profesorul susţinea că în orice război
comunicarea cu inamicul e esenţială. Dacă urmau să aibă loc lupte,
totul va fi stabilit corect. (Profesorul era pacifist de felul lui, dar ca şi
în cazul dietei vegetariene pe care o ţinea, asta nu-l împiedica să fie
realist. Ar fi fost un teolog minunat).
Imediat după plecarea lui Stu pe Pământ, Mike stabili şansele
1:13. L-am întrebat cum naiba?
— Dar, Man, îmi explică el răbdător, riscul a crescut. Faptul că e
un risc necesar nu schimbă cu nimic realitatea că riscul a mai crescut.
Am tăcut. Cam pe atunci, pe la începutul lui mai, un factor nou a
redus unele riscuri, dezvăluind totodată altele. O parte din Mike se
ocupa de traficul de microunde între Terra şi Lună, mesaje
comerciale, date ştiinţifice, canale noi video, radiotelefonie locală,
traficul obişnuit al Autorităţii şi mesajele strict-secrete ale
Temnicerului-şef.
În afară de mesajele Temnicerului-şef, Mike putea să le citească
pe toate, inclusiv codurile şi cifrurile comerciale –spargerea cifrului
era ca un joc de rebus pentru el – şi toată lumea avea încredere în
computer. Mai puţin Temnicerul-şef, care n-avea încredere în Mike
pentru că, după părerea mea, era genul de om care consideră că
orice lucru mai complicat decât o pereche de foarfeci este ceva
extrem de complex, misterios şi suspect – minte involuată din epoca
de piatră.
Temnicerul-şef folosea un cod pe care Mike nu-l văzuse niciodată.
De asemenea, folosea cifruri pe care nu le lucra prin Mike, în locul lui
avea în biroul din reşedinţa personală un rahat de calculator imbecil
pe care-şi făcea cifrul. Mai mult, avea un aranjament cu Autoritatea
de pe Pământ să schimbe codul la anumite momente stabilite. Nu e
nici o îndoială că se simţea în siguranţă.
Mike îi sparse cifrul şi deduse momentele de schimbare a codurilor
din joacă. Nu atacă codul până nu-i ceru profesorul s-o facă, pe el nu-l
interesa aşa ceva.
Dar odată ce profesorul îi spuse să facă asta, Mike aborda serios
problema mesajelor strict-secrete ale Temnicerului-şef. A luat-o de la
zero. Până atunci, după fiecare transmisie, Mike ştergea mesajele.
Dar, încet-încet, acumulă date pentru analiză – cât se poate de lent,