Download PDF - Churry-Burry

Am ascuns-o de-adevăratelea. În primul rând, trebuia amplasată
sub pământ pentru a nu apărea pe radar, iar în al doilea rând, aveam
nevoie de ceva mai subtil. Localizarea selenografică trebuia să fie
secretă.
Cum era posibil aşa ceva cu un asemenea monstru, la care lucrau
atât de mulţi oameni? Hai s-o luăm altfel. Să zicem că locuieşti în
Novylen. Ştii unde e Luna City? Ei da, pe marginea estică a lui Mare
Crisium, toată lumea o ştie! Deci? Ce latitudine şi ce longitudine?
Poftim? Uită-te într-un atlas! Atunci? Dacă nu ştii decât atât, cum de
ai nimerit-o săptămâna trecută? Lasă-te de bancuri, amice, am luat
metroul, am schimbat la Torricelli şi-am dormit restul drumului.
Capsula ştie pe ce drum s-o ia, nu eu.
Vezi? Nu ştii unde e Luna City! Pur şi simplu, cobori la metro, te
urci în capsulă şi te dai jos la staţia Sud.
Aşa am ascuns şi noi catapulta.
E în zona Mare Undarum, „toată lumea ştie asta". Dar unde e de
fapt şi unde am spus noi că e, diferă cu vreo sută de kilometri în nord,
sud, est, vest sau o combinaţie din toate astea.
Astăzi, dacă vrei, găseşti amplasarea exactă într-o carte de date,
dar evident că e greşită. Localizarea reală a catapultei noastre este la
ora actuală secretul cel mai bine păzit al Lunii.
Nu poate fi văzută din spaţiu cu ochiul liber sau pe radar. E sub
pământ, protejată pentru ejecţie şi arată ca o gaură mare, fără formă,
ca alte zece mii de găuri de acest gen şi are deasupra un munte unde
nu e nici un loc primitor pentru aterizarea rachetelor.
Cu toate astea, era o zonă foarte populată şi-n timpul construcţiei
şi după aceea. Chiar şi Temnicerul-şef a vizitat zona, iar Greg, unul
din soţii familiei, i-a prezentat-o. Temnicerul-şef venise cu o rachetă
poştală închiriată pentru o zi, iar Ciborgul lui primise coordonatele şi o
baliză radar ca să ajungă – un loc care nu era prea greu de găsit, dar
de-acolo trebuia să călătorească cu vagonetul, iar vagonetele noastre
nu sunt ca autobuzele de pasageri de pe vremuri, care făceau traseul
dintre Endsville şi Beluthihatchie, ci transportoare de încărcătură fără
locuri confortabile pentru a admira peisajul, iar călătoria este atât de
anevoioasă, încât cel care se încumeta s-o facă, trebuia să fie legat în
vagonet. Temnicerul-şef vroia să călătorească în cabină, dar – ne pare
rău, gospodin! – locul e atât de strâmt încât nu încap decât
conductorul şi ajutorul lui şi e nevoie de amândoi ca să ţină vagonetul
stabil.
După trei ore nu se mai gândea decât să ajungă acasă. Nici nu i-a
mai păsat de scopul acelei forări pentru care venise şi de valoarea
neacoperită a resurselor.
Persoanele mai puţin importante, muncitorii şi personalul auxiliar
călătoreau prin canalele interconectate de explorare a gheţii, un mod
şi mai simplu de a te rătăci. Dacă cineva ar fi avut după el un
dispozitiv de dirijare, ar fi localizat amplasarea, dar securitatea era
extrem de strictă. Unul a încercat chestia asta, dar a suferit un
accident la costumul de presiune, efectele lui au fost trimise înapoi în
L-City, iar dispozitivul de dirijare arăta ceea ce trebuia, adică ceea ce
vroiam noi să arate, pentru că i-am făcut o operaţie rapidă cu braţul
numărul 3. Poţi resigila un dispozitiv fără să laşi urme, dacă lucrezi în
atmosferă de nitrogen. Nici o problemă, am purtat o mască de oxigen
cu presiune ceva mai mare.
Am primit şi personalităţi de pe Pământ, care deţineau posturi
cheie în Autoritate. Ei au călătorit mai uşor, folosind drumul
subpământean, presupun că fuseseră avertizaţi de Temnicerul-şef.