Download PDF - Churry-Burry

— S-ar putea. Propaganda nu ţine de domeniul meu de activitate.
Pentru a ţinti destul de aproape am folosit în majoritatea cazurilor
ţinte acvatice – lucru destul de greu care, pe lângă uciderea peştilor şi
a celor care se încăpăţânează să rămână pe mare, vor provoca furtuni
locale de proporţii şi distrugeri de ţărmuri.
M-am uitat la ceas şi am văzut că trebuia să trag de timp.
— Seattle va primi o bombă în Strâmtoarea Puget, chiar lângă ei.
San Francisco va pierde două porturi importante. Los Angeles va primi
una între Long Beach şi Catalina şi altele pe coastă, mai sus cu câţiva
kilometri. Mexico City este mai în interiorul continentului, aşa că
plasăm lovitura pe muntele Popocatepetl, de unde se poate vedea
foarte bine. Salt Lake City primeşte una în lac. Am lăsat deoparte
Denver-ul, pentru că locuitorii lui pot vedea ce se va întâmpla în
Colorado Springs – întrucât vom bombarda din nou munţii Cheyenne
şi vom continua imediat ce-i vom avea în câmpul nostru vizual. Saint
Louis şi Kansas City vor primi lovituri în râurile lor, la fel şi New
Orleans – care probabil va fi inundat. Toate oraşele Marilor Lacuri vor
avea şi ele acelaşi tratament, am o listă lungă, s-o citesc?
— Poate mai târziu, zise profesorul. Zi mai departe.
— Boston primeşte una în port. New York va avea una în
strâmtoarea Long Island şi alta la jumătatea distanţei dintre cele mai
mari două poduri ale lui, cred că le va distruge podurile, dar noi ne
dăm cuvântul că nu vom trage în ele şi chiar aşa vom face. Mergând
în jos pe coasta de est, mai aplicăm tratamentul la două oraşe din
golful Delaware, apoi la alte două din golful Chesapeake, unul din
oraşe fiind de o maximă importanţă istorică şi sentimentală. Mai spre
nord, vom mai atinge două oraşe cu lovituri plasate în mare. Spre
interior, lovim Cincinnati, Birmingham, Chattanooga, Oklahoma City,
toate cu lovituri în munţii din apropiere sau în râuri. Să nu uit Dallasul,
distrugem spaţioportul şi poate avem noroc să prindem şi câteva
nave – ultima dată când am verificat, erau şase nave. Nu vom ucide
oameni, decât dacă vor face nebunia să stea pe ţinte. Dallas-ul e un
loc perfect pentru bombardament, spaţioportul e mare, întins şi liber,
iar lovitura va fi zărită de cel puţin zece milioane de oameni.
— Dacă o să lovim, spuse Sheenie.
— Cum, dacă? Fiecare lovitură este urmată de o alta, la o oră
distanţă. Dacă nici una nu ajunge, mai avem lovituri mai în spate care
pot fi deviate, de exemplu, e uşor să schimbăm ţintele în grupul golful
Delaware golful Chesapeake. La fel şi pentru grupul Marilor Lacuri.
Dar Dallas are propria lui serie de rezerve şi încă una lungă, pentru că
ne aşteptăm să fie foarte bine apărat. Rezervele durează cam şase
ore, atât timp cât putem vedea America, apoi ultimele pot fi plasate
oriunde pe continent... cu cât o încărcătură e mai departe când o
deviem, cu atât devierea poate fi mai largă.
— Asta n-am înţeles, zise Brody.
— E o problemă de vectori, judecătorule. O rachetă de ghidare
poate da unei încărcături câţiva metri pe secundă ai vectorului lateral.
Cu cât vectorul funcţionează mai mult, cu atât încărcătura va ateriza
mai departe de punctul original spre care o plasasem. Dacă
transmitem un semnal unei rachete de ghidare cu trei ore înainte de
impact, deplasăm punctul de impact de trei ori mai mult decât dacă
am aştepta până la o oră înaintea impactului. Nu e chiar atât de
simplu, dar computerul poate să facă asta, dacă are timp suficient la
dispoziţie.
— Ce înseamnă timp suficient? întrebă Wolfgang.
M-am străduit cu grijă să fac pe prostul.