Download PDF - Churry-Burry

foarte diferite şi contradictorii care se transmiteau prin radioul
„clandestin", modificând ştirile care veneau dinspre Pământ. Mâna lui
Stu se simţea în toate programele şi planurile. Eu îi raportam o dată
pe zi şi tot aşa făceau şi miniştrii şi toţi oamenii de paie din Congres.
Eu îi dădeam de lucru lui Finn Nielsen, el era comandantul forţelor
armate. Avea un corp de infanterie, cu puşti laser – fusese format din
cei şase oameni care capturaseră armele în ziua în care pusesem
mâna pe oraş şi abia acum ajunseseră la opt sute de oameni înarmaţi
cu puşti laser, copii perfecte ale primelor arme, făcute în Kongville.
Mai erau şi organizaţiile lui Wyoh: Corpurile Aeriene. Stilyagi,
Debutanţii Stilyagi, Doamnele pentru Infern, Haimanalele – păstrate
pentru moral şi cu numele schimbat în „Piraţii lui Peter Pan" – şi
Corpul Lysistrata, care, toate, îi raportau lui Finn prin Wyoh. Eu le
lăsasem în sarcina lui, pentru că aveam alte probleme. Trebuia să fiu
şi om de stat şi mecanic de computere. Urma să mă ocup de
instalarea computerului la sediul noii catapulte.
În afară de asta, nu mă consider un om de acţiune, iar Finn se
pricepe de minune la treburile organizatorice. I-am lăsat în subordine
şi Primul şi al Doilea Corp de Apărare. Dar mai întâi m-am gândit că
aceste două corpuri reprezentau o brigadă şi l-am făcut pe
judecătorul Brody comandant de brigadă. Brody era tufă de Veneţia în
problemele militare, ca şi mine de altfel, dar era foarte cunoscut,
foarte respectat şi se străduia din toate puterile să facă treabă bună.
Fusese miner înainte să-şi piardă piciorul. Finn nu fusese miner şi am
crezut că n-are rost să-l plasez direct la conducerea celor două
corpuri, pentru că oamenii nu l-ar fi ascultat. M-am gândit să-l
folosesc şi pe Greg. Dar era nevoie de el la catapulta din Mare
Undarum şi nu-i mai rămânea timp ca să mai prezideze şi Guvernul.
Sarcina căzu pe capul preşedintelui celui mai important comitet, Wolf
Korsakov... care era cel mai ocupat dintre noi toţi. LuNoHoCo preluase
toate problemele fostei Autorităţi, plus încă altele noi.
Wolf avea un comitet bun. Profesorul ar fi trebuit să fie mai atent
la activitatea comitetului ăstuia. Wolf îl numise pe şeful său, Moshai
Baum, vicepreşedinte şi şi-a pus comitetul la treabă, cum să lucreze
pentru a deveni un guvern permanent. Apoi, Wolf nu s-a mai ocupat
de asta.
Cei din comitet s-au pus pe treabă – au studiat formele de
guvernământ în Biblioteca Carnegie, au ţinut şedinţe de subcomitet,
se strângeau câte trei-patru – destul de puţini ca să-l îngrijoreze pe
profesor dacă ar fi ştiut. Congresul s-a întrunit pe la începutul lunii
septembrie ca să ratifice nişte îndatoriri şi să aleagă noi membri, iar
în loc să amâne rezoluţia, camaradul Baum a bătut din ciocănel şi au
căzut de acord. Apoi s-au întâlnit din nou şi s-au transformat singuri
într-un comitet atotştiutor şi bun la toate şi au aprobat rezoluţia. Apoi
ne-au dat de ştire că întregul Congres era de fapt o Convenţie
Constituţională împărţită în grupuri de lucru conduse de aceste
subcomitete.
Cred că profesorul a fost şocat, dar nu mai avea nici o putere,
totul era legal şi fusese făcut conform legilor scrise de el însuşi. Dar îşi
făcu timp şi se duse la Novylen – unde se reunea acum Congresul,
pentru că locul era mai central – şi le vorbi cu bunul lui simţ obişnuit,
exprimându-şi îndoielile cu privire la ceea ce făceau ei. Ăsta era un
mod elegant de-a le spune că greşeau.
După ce le mulţumi politicos, începu să desfacă firul în patru:
— Camarazi membri, ca şi focul şi fuziunea, şi guvernul este un
servitor periculos şi un stăpân teribil. Acum aveţi libertatea – dacă