Download PDF - Churry-Burry

— Desigur, Manuel.
— Ştii o bombă care se cheamă Grand Hotel. Raffles? Camera L,
două etaje sub hol. Poţi ajunge aici fără să fii urmărit? Ai luat micul
dejun? Ce ţi-ar plăcea să mănânci?
Chicoti din nou.
— Manuel, îmi dau seama că un elev îşi poate face profesorul să
simtă că nu şi-a irosit viaţa de pomană. Ştiu unde e, am să ajung în
linişte, nu am luat masa şi mănânc orice.
Wyoh începuse să aranjeze paturile şi m-am dus s-o ajut.
— Ce-ai vrea la micul dejun?
— Ceai şi pâine prăjită. Mi-ar plăcea şi un suc de fructe.
— E cam puţin.
— Bine, şi un ou fiert. Dar plătesc eu micul dejun.
— Două ouă fierte, pâine prăjită cu unt şi cu gem, un suc. Dăm cu
zarul.
— Al cui zar, al tău sau al meu?
— Al meu. Eu trişez.
M-am dus la lift, am cerut comanda şi am văzut pe listă ceva
ciudat care se numea „MAHMUREALĂ FERICITĂ – TOATE PORŢIILE
FOARTE MARI – suc de roşii, omletă, cotlet,
cartofi prăjiţi, turtă de porumb şi miere, pâine prăjită, unt, lapte,
ceai sau cafea, la 4, 5 dolari H. K. L pentru două persoane". Am cerut
două porţii, ca să nu atrag atenţia asupra celei de-a treia persoane.
Când veni liftul cu mâncarea, ne şi aranjasem, pregătisem camera
pentru micul dejun, iar Wyoh se schimbase din costumul negru în
rochia roşie „pentru că o să avem musafiri". Schimbarea toaletei
stârnise o mică discuţie. Mi-a pozat zâmbind şi mi-a zis:
— Mannie, sunt foarte încântată de rochia asta. Cum de-ai ştiut că
o să mi se potrivească atât de bine?
— Ei, aşa sunt eu, genial.
— Te cred. Cât ai dat pe ea? Trebuie să ţi-o plătesc.
— Costă cincizeci de cenţi de-ai Autorităţii.
Se întunecă la faţă şi bătu din picior. Noroc că era desculţă şi nu
se auzi nici un zgomot, dar gestul o făcu să sară o jumătate de metru
mai încolo.
— Aterizare plăcută! i-am urat, în timp ce-şi căuta echilibrul ca un
copil.
— Manuel O'Kelly! Nici să nu-ţi treacă prin minte că aş putea să
accept această rochie scumpă de la un bărbat cu care nici măcar nu
m-am culcat.
— Se rezolvă.
— Afemeiatule! Vezi că te spun soţiilor tale!
— N-ai decât. Mami a avut întotdeauna o părere proastă despre
mine.
M-am dus la lift şi mă pregăteam să scot farfuriile, când cineva
sună la uşă.
Am deschis interfonul.
— Cine vine?
— Aveţi un mesaj de la gospodin 1 Smith, îmi răspunse o voce
printre pârâituri. Gospodin Bernard O. Smith.
Am descuiat uşa şi l-am lăsat pe profesorul de la Paz să intre.
Arăta ca un cerşetor, avea hainele murdare, chiar şi el era murdar,
nepieptănat, avea o parte a corpului paralizată şi o
mână răsucită, iar un ochi părea lovit de cataractă. Era întruchiparea
perfectă a acelor epave bătrâne care dorm prin aleile
dosnice, cerşind băuturi şi ouă cu murături prin spelunci rău famate.