Download PDF - Churry-Burry

— Închide. Nu asculta. Dacă vrei să-mi vorbeşti, sună-mă la
telefonul familiei.
— Tot asta mi-a spus şi Wyoh. Felicitări.
Apoi, capul ei se sprijini de ciotul meu, iar cu celălalt braţ am luato
pe după mijloc.
— De ce plângi, Wyoh?
— Nu plâng! Mi-e o frică stupidă că nu o să te mai întorci.
16
M-am trezit speriat şi buimac, într-o beznă s-o tai cu cuţitul.
— Manuel!
Nu ştiam unde mă aflam.
— Manuel! am auzit din nou. Trezeşte-te!
Strigătul mă mai dezmetici puţin, era un semnal care încerca să
mă trezească la realitate. Mi-am adus aminte cum am stat la
infirmerie pe o masă, în Complex, în timp ce drogul îmi picura în vene.
Eram imobilizat, mă uitam în sus la o lumină, ascultând o voce – o
perioadă nesfârşită de coşmar, de presiune insuportabilă, de durere.
Ştiam acum de unde venea senzaţia aceea de instabilitate, o
simţisem şi mai înainte. Cădere liberă. Eram în spaţiu.
Ce nu mersese bine? Sărise Mike un punct zecimal? Sau revenise
la mintea unui copil şi făcuse o glumă, iară să-şi dea seama că ne
poate fi fatală? Atunci de ce, după toţi anii ăştia de durere, mai eram
în viaţă? Sau nu mai eram? Aşa se simţea o fantomă, singură,
pierdută în neant?
— Manuel, trezeşte-te. Trezeşte-te!
— O, la naiba, taci! am mârâit. Închide-ţi odată gura aia mare!
Era o înregistrare, ce să priceapă! Nu i-am mai dat atenţie. Unde
dracu' era comutatorul ăla împuţit? Nu, nu ţine un secol de durere ca
să accelerezi până la viteza de desprindere de pe Lună la 3g. Sunt
optzeci şi două de secunde, puţin, dar sistemul nervos uman simte
acut fiecare microsecundă. 3g înseamnă de optsprezece ori mai mult
decât ar trebui să cântărească un lunar.
Apoi am descoperit că indivizii ăia cu ţestele lipsite de creieri numi
puseseră braţul la loc. Cred că mi l-au scos dintr-un motiv
prostesc, atunci când mă dezbrăcasem ca să mă pregătească şi eram
prea plin de pastile şi euforizante, ca să mai protestez. Nu era mare
lucru să mi-l fi pus la loc. Comutatorul era în stânga mea, iar mâneca
stângă a costumului meu de presiune era goală.
Următoarea perioadă, lungă cât zece ani, am petrecut-o
dezlegându-mă cu o mână, apoi am trăit un coşmar lung cât douăzeci
de ani plutind în jur până să-mi găsesc punctul stabil, iar din acel loc
să-mi dau seama prin pipăit unde este comutatorul. Compartimentul
era rotund, cu un diametru de doi metri, dar mi se părea mai mare
decât Domul vechi, datorită căderii libere şi a beznei. L-am găsit,
până la urmă. O, Bog, aveam lumină!
(Nu mă întrebaţi de ce. coşciugul meu plutitor nu avea cel puţin
trei sisteme de iluminat, care să fi mers toate trei. Obişnuinţa,
probabil. Un sistem de iluminat implică un comutator care să-l
comande, niet? Chestia asta fusese construită numai în două zile,
bine că funcţiona şi comutatorul).
Cum am avut lumină, spaţiul deveni extrem de neîncăpător,
claustrofobic. M-am uitat la profesor.