Download PDF - Churry-Burry

— Ba eşti pe punctul de-a folosi una dintre ele.
— E o ameninţare, Manuel?
— Spune-i cum vrei.
Şi am arătat spre Wright.
— Ori pleacă nebunul ăsta, ori plec eu.
— Manuel, ai nevoie de somn.
Clipeam cu ochii înlăcrimaţi.
— Evident. Şi am să mă culc. Chiar acum! Am să găsesc un pat
aici, la Complex, am să mă întind în el şi am să dorm. Cred că miajung
vreo zece ore de somn. Apoi, dacă mai sunt încă Ministru al
Apărării, puteţi să mă treziţi. Dacă nu, să mă lăsaţi să dorm în
continuare.
Toţi erau şocaţi de afirmaţia mea. Wyoh se ridică, veni lângă mine
şi, fără să spună nimic, mă luă de braţ.
Profesorul vorbi ferm:
— Vă rog să plecaţi cu toţii. Rămân doar Cabinetul de război şi
gospodin Wright.
Aşteptă până ieşiră toţi ceilalţi. Apoi zise:
— Manuel, nu-ţi pot accepta demisia. Nici nu te pot lăsa să mă
forţezi să iau o acţiune pripită în privinţa lui gospodin Wright, cel puţin
nu acum când suntem cu toţii obosiţi şi nervoşi. Ar fi mai bine dacă vaţi
cere reciproc scuze pentru purtarea violentă, recunoscând că
fiecare din voi a fost irascibil.
— Ah...
M-am întors spre Finn.
— Ăsta a luptat? am spus arătând spre Wright.
— Poftim? Nu, la naiba. Cel puţin nu în echipele mele. Cum e,
Wright? Ai luptat atunci când ne-au invadat?
Wright spuse rigid:
— N-am avut ocazia. Când am aflat, lupta se terminase. Dar acum
au fost puse la îndoială curajul şi loialitatea mea. Insist să...
— Tacă-ţi fleanca, la dracu'. Dacă vrei duel, am să-ţi dau
satisfacţie cu prima ocazie în care voi fi liber. Profesore, din moment
ce purtarea lui nu are ca scuză stresul datorat luptei, n-am să-i cer
scuze unui palavragiu pentru faptul că l-am făcut palavragiu. Iar tu se
pare că nu înţelegi. Îl laşi pe fanfaronul ăsta să mi se suie în cap şi nici
măcar nu încerci să-l opreşti. Aşa că, ori zboară el, ori eu. Cale de
mijloc nu există.
Finn spuse brusc:
— Eu sunt de acord cu asta, profesore. Mă alătur lui Mannie. Ori îl
concediezi pe păduchele ăsta, ori pe noi doi.
Se uită la Wright.
— Cât despre duel – mai întâi o să te baţi cu mine. Tu ai două
braţe, Mannie are doar unul.
— N-am nevoie de două braţe pentru el. Dar îţi mulţumesc, Finn.
Wyoh plângea – o simţeam, deşi nu o auzeam. Profesorul o întrebă
foarte trist:
— Wyoming?
— Îmi p-p-pare rău, profesore. Şi eu sunt de partea lui Mannie.
Rămaseră numai Clayton Watenabe, judecătorul Brody, Wolfgang,
Stu şi Sheenie, grupul care conta de fapt – Cabinetul de război.
Profesorul se uită la toţi. Îmi dădeam seama că sunt alături de mine,
deşi lui Wolfgang îi era destul de greu –el lucra cu profesorul, nu cu
mine.
Profesorul mă privi din nou şi spuse:
— Manuel, chestia asta este valabilă în ambele sensuri Ceea ce