Download PDF - Churry-Burry

McIntyre – îşi păstră şi el slujba. Era un lunar adevărat, dacă i se
dădea o şansă. Şi nu era trădător. Şefii celorlalte departamente nu
puneau probleme, viaţa mergea mai departe ca şi până atunci. Noi
eram preocupaţi să luăm locul sistemului Autorităţii şi să scoatem la
vânzare ce era de vândut particularilor interesaţi.
Peste noapte apărură o grămadă de oameni care se dădeau drept
Simon Jester. Simon scrise o poezie aspră la adresa lor în care-i făcu
de ocară, iar pozele lor apărură pe prima pagină din Cotidianul lunar,
Pravda şi Gong. Wyoh redeveni la culoarea ei naturală, blondă şi se
duse să-l vadă pe Greg la sediul noii catapulte. Apoi plecă într-o
călătorie mai lungă, de vreo zece zile, la casa ei din Hong Kong Luna,
luând-o şi pe Anna cu ea. Wyoh avea nevoie de o mică vacanţă, iar
profesorul o încurajă să şi-o ia, arătându-i că se poate lua legătura cu
ea prin telefon şi că, oricum, era nevoie de un contact mai apropiat al
partidului în Hong Kong. Eu m-am ocupat de stilyagii ei, punându-i pe
Slim şi pe Hazel locotenenţi – nişte puşti isteţi foc, în care puteam să
am încredere. Slim rămase uimit când află că eu eram „camaradul
Bork" şi că-l vedeam pe Adam Selene în fiecare zi. Slim şi Hazel mai
făceau echipă bună şi din alt motiv. Hazel mai crescuse şi toată
asprimea trupului i se transformase într-o moliciune senzuală şi
voluptuoasă de femeie. Înflorise. Slim era oricând gata să-i schimbe
numele în Stone, dacă ea ar fi optat pentru familia lui. Până atunci,
era pregătit să îndeplinească sarcinile de partid alături de micuţa şi
mândra noastră roşcată.
Nu toată lumea se simţea la fel de nerăbdătoare să pună umărul.
Mulţi camarazi erau doar soldaţi de paradă, iar mai mulţi credeau că
războiul s-a terminat odată cu înfrângerea Dragonilor Păcii şi
capturarea Temnicerului-şef. Alţii s-au scandalizat când au aflat pe ce
nivel ierarhic erau în structura partidului. Vroiau să-şi aleagă o nouă
structură, unde ei să fie primii. Adam nu mai prididea cu apelurile,
erau milioane care îi propuneau să schimbe partidul şi altele tot de
acelaşi gen – el le asculta, era de acord cu tot ce i se zicea şi îi
asigura că mai este nevoie de serviciile lor în perioada până la
alegeri. Ne spunea cine erau şi nu-mi amintesc ca vreunul dintre
aceşti ambiţioşi de plastilină să fi făcut ceva ca lumea atunci când iam
pus la treabă.
Era o muncă infernală şi nimeni nu se înghesuia s-o facă. Erau
câţiva, dar prea puţini. Unii dintre cei mai buni voluntari erau oameni
pe care partidul nu-i localizase înainte de începerea revoluţiei. Dar, în
general, lunarii din interiorul sau din afara partidului nu erau
interesaţi de munca „patriotică", decât dacă era bine plătită. Un tip
care se dădea membru de partid şi nu era, m-a acostat la hotelul
Raffles, unde ne stabilisem cartierul general şi-a vrut să facem un
contract de cincizeci de mii de nasturi pe care să-i poarte „Veteranii
Revoluţiei", cei de dinaintea loviturii, din care să-i iasă şi lui un mic
profit (am făcut socoteala că vroia să câştige patru sute la sută) şi eu
să mă aleg cu nişte dolărei frumoşi, era o afacere profitabilă pentru
toată lumea.
Când l-am măturat din calea mea, mă ameninţă că mă denunţă lui
Adam Selene pentru sabotaj:
— Adam Selene e prietenul meu, am să te ţin eu minte.
Ăsta a fost ajutorul pe care l-am primit. Dar aveam nevoie de cu
totul altceva. Ne trebuia oţel pentru noua catapultă, foarte mult oţel.
Profesorul întrebă de ce trebuia să punem atâta oţel în jurul
proiectilelor de piatră. I-am explicat că, din păcate, câmpul de
inducţie nu făcea priză la piatra simplă. Trebuia să reinstalăm