Download PDF - Churry-Burry

— Mami, n-am ucis pe nimeni şi nici nu am de gând s-o fac. Iar
lecţia asta o ştiu pe dinafară de mult.
— Te rog să fii politicos, dragule.
— Îmi pare rău.
— Bine, te iert. Am să-i spun profesorului de la Paz să lase un
număr de telefon. Bine?
— Încă ceva. Uită numele „Wyoming Knott". Uită că profesorul a
întrebat de mine. Dacă primeşti vreun telefon mai ciudat sau cineva
întreabă de mine, nu ştii unde sunt, nu ai nici o veste de la mine...
crezi că am plecat în Novylen. Asta e valabil şi pentru restul familiei.
Nu răspunzi la nici o întrebare, mai ales cuiva care ar avea vreo
legătură cu Temnicerul-şef.
— Ei, parcă aş fi făcut-o! Manuel, tu ai necazuri.
— Nu-i ceva grav, mă descurc.
Speram din toată inima să fie aşa.
— O să-ţi spun când vin acasă. Acum nu pot vorbi. Te iubesc.
Închid.
— Şi eu te iubesc, dragule. Noapte bună.
— Mulţumesc şi noapte bună şi ţie. Terminat.
Mami e într-adevăr minunată. A fost deportată pe „Pietroi" cu
multă vreme în urmă, pentru că înjunghiase un bărbat în nişte
împrejurări care au creat dubii în legătură cu inocenţa ei de fetişcană
şi încă de-atunci ştia ce înseamnă violenţa şi moartea. Nu e fanatică,
decât în cazuri extreme. Pariez că a fost un copil tare bun şi mi-ar fi
plăcut s-o fi cunoscut atunci, dar sunt norocos că am împărţit cu ea
ultima jumătate a vieţii ei.
L-am sunat din nou pe Mike.
— Îi cunoşti vocea profesorului de la Paz?
— Da, Man.
— Bine... supraveghează telefoanele din Luna City, cât poţi de
multe şi, dacă îl auzi, anunţă-mă. Fii atent la telefoanele publice.
(O întârziere de vreo două secunde bune. Îl puneam pe Mike în
situaţii neobişnuite pentru genul lui de activităţi, dar cred că-i plăcea
noutatea).
— Pot supraveghea o grămadă de convorbiri şi pot identifica toate
telefoanele publice din Luna City. Să fac o căutare aleatoare şi asupra
celorlalte, Man?
— Nu, nu te supraîncărca. Ascultă şi telefonul lui de-acasă şi pe cel
de la şcoală.
— Program încărcat.
— Mike, eşti cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată.
— Ce-i asta, o glumă?
— Nu, adevărul gol-goluţ.
— Sunt... corecţie: sunt onorat şi încântat. Tu eşti cel mai bun
prieten al meu, Man, pentru că eşti singurul meu prieten. Logic, nu e
posibilă nici o comparaţie.
— Am să am grijă să mai ai şi alţi prieteni. Inteligenţi, vreau să zic.
Ai vreo bancă de memorie goală?
— Da, Man. Am una cu capacitate de zece la puterea a
optsprezecea biţi.
— Bine! Vrei s-o blochezi ca s-o folosim numai noi doi? Crezi că
poţi?
— Sigur că pot şi chiar vreau. Dă-mi o parolă de blocaj, te rog.
— Ăă... Ziua Bastiliei.
Bastilia căzuse în aceeaşi zi în care mă născusem eu, deşi în cu
totul alt an, după cum o aflasem cu mulţi ani în urmă de la profesorul