Download PDF - Churry-Burry

ales oferta de trădare – am speculat arestarea ta în Kentucky.
— Hei! Aş prefera să nu-mi aduc aminte de asta.
Profesorul zâmbi şi-şi ridică o sprânceană.
— Ah, am zis eu stânjenit, bine; dacă asta va ajuta.
— Va ajuta mai mult decât orice statistică despre resursele
naturale.
Pilotul electronic, care ne conducea, intră printr-o singură
manevră, fără să se mai obosească să orbiteze cum era procedura de
obicei, dându-ne bătăi puternice de inimă. Nava era iute şi uşoară,
dar schimbarea unghiului mişcării se făcea pe o distanţă sub 2, 5
kilometri. Am fost gata în nouăsprezece secunde şi am ajuns jos în
Johnson City. Am suportat bine aterizarea, numai că aveam o senzaţie
de apăsare îngrozitoare în piept şi simţeam cum ceva uriaş îmi
zdrobea inima, dar, din fericire, totul are o limită şi mi-am revenit la
normal gâfâind, bucuros că am din nou greutatea normală. Dar
aterizarea aproape că l-a ucis pe bietul şi bătrânul profesor.
Mike mi-a spus mai târziu că pilotul refuzase să predea controlul.
Dacă s-ar fi conformat, Mike ar fi adus nava jos la un nivel
gravitaţional scăzut, nepericulos, ştiind că profesorul este la bord. Dar
poate că pilotul ciborg a ştiut ce face, o aterizare la un nivel
gravitaţional scăzut pierde masă, iar Lotus-Lark a aterizat aproape
fără pierderi.
Nouă nu ne păsa de chestiile astea tehnice, pentru că se părea că
această aterizare stil Garrison îl terminase pe profesor. Stu a văzut
asta, în timp ce eu gâfâiam. Ne-am repezit amândoi la el şi i-am făcut
stimulare cardiacă, respiraţie mecanică, masaj în jurul inimii. În cele
din urmă, întredeschise ochii, ne privi şi zâmbi.
— O, acasă, şopti el.
L-am obligat să se odihnească douăzeci de minute înainte să-l
lăsăm să-şi pună costumul, ca să părăsim nava. A fost la un pas de
moarte, dar n-a auzit îngerii de data asta. Comandantul umplea
rezervoarele, nerăbdător să scape de noi şi să ia alţi pasageri. Era
olandez de origine şi tot drumul n-a scos un cuvânt, cred că-i părea
rău că banii primiţi îl tentaseră să plece într-o călătorie care îl putea
ruina sau chiar ucide.
Wyoh intră în navă îmbrăcată în costumul de presiune, ca să ne
spună bun-venit. Nu cred că Stu a văzut-o vreodată în costum de
presiune, dar cert e că n-a văzut-o niciodată blondă, pentru că n-a
recunoscut-o când a intrat. Am îmbrăţişat-o, făcând abstracţie de
costumul ei incomod, în timp ce Stu stătea deoparte, aşteptând să fie
prezentat. Apoi, ciudatul „bărbat" în costum de presiune îl îmbrăţişă şi
pe el, surprinzându-l.
Am auzit vocea înăbuşită a lui Wyoh:
— Dumnezeule, Mannie! Am uitat de cască.
I-am desfăcut-o şi i-am scos-o. Ea îşi scutură pletele şi-mi zâmbi.
— Stu, nu te bucuri că mă vezi? Nu mă cunoşti?
Pe chipul lui se întinse un zâmbet încet ca răsăritul zorilor peste
deşert.
— Zdrasvuite, gaspaja! 57 Sunt foarte fericit că te văd.
— Chiar aşa! Gospaja, zici? Pentru tine o să fiu întotdeauna Wyoh,
dragule. Nu ţi-a spus Mannie că am redevenit blondă?
— Ba da, dar e o diferenţă între a şti şi a vedea.
— Ei, ai să te obişnuieşti.
Se aplecă asupra profesorului, îl sărută, chicoti, apoi veni la mine
57 Bună ziua, doamnă (în 1. rusă în text)