Download PDF - Churry-Burry

Le puteai număra coastele prin hainele sărăcăcioase.
Dacă n-aş fi crezut în legea schimbului, care spune că nu poţi
exporta materiale la infinit fără să primeşti transporturi care să le
înlocuiască, aş fi renunţat. Dar... tanstaafl. „Nu există nimic de
pomană", nici în Bombay şi nici pe Lună.
În cele din urmă, ni se fixă o întâlnire cu un Comitet de
Investigare. Nu era ceea ce ceruse profesorul. El a cerut o audiere
publică în faţa Senatului, la care să fi luat parte şi ziariştii cu camerele
de luat vederi. Singura cameră de la această şedinţă era caracterul ei
„in-camera", adică cu uşile închise. Nu etanş, pentru că eu aveam un
mic dispozitiv de înregistrare. Dar nu şi video. Iar profesorul şi-a dat
seama doar după două minute că acel comitet care ne audia nu era
format numai din persoane importante ale Autorităţii Lunare, ci şi din
trepăduşii lor credincioşi.
Totuşi, era o şansă de a vorbi, iar profesorul îi trată de parcă ei ar
fi avut puterea de a recunoaşte independenţa Lunii şi dorinţa de a
face publică această stare de fapt. Ei ne tratau ca pe nişte specimene
corcite, între copii obraznici şi criminali notorii.
Profesorului i se dădu voie să ţină discursul de deschidere. Dincolo
de metafore, profesorul susţinea că Luna este de fapt un stat suveran,
cu o guvernare existentă fără opoziţie, cu perspective de pace şi
ordine. Avea un preşedinte provizoriu şi un cabinet care îndeplinea
funcţiile necesare, dar era nerăbdător să se întoarcă la viaţa
particulară imediat ce Congresul va definitiva constituţia. Noi eram
acolo tocmai pentru a cere ca aceste fapte să fie recunoscute, iar
Luna să-şi ocupe locul de drept în consiliile omenirii, ca membră a
Naţiunilor Federative.
Profesorul le-a oferit nişte informaţii apropiate de realitate, sărind
peste cele în care ei ar fi putut descoperi neconcordanţe.
Preşedintele provizoriu era un computer, iar cabinetul era format
din: Wyoh, Finn, camaradul Clayton, Terence Sheehan, redactorul de
la Lunaia Pravda şi Wolfgang Korsakov, preşedintele consiliului de
administraţie de la LuNoHoCo şi un director al băncii din Hong-Kong-
Luna. Doar Wyoh era singura persoană de pe Lună care ştia că Adam
Selene era faţa falsă a unui computer. Fusese cât se poate de
nervoasă că o lăsasem să se ocupe singură de toate.
Ciudăţenia lui Adam de a nu apărea decât la video reprezentase
întotdeauna o situaţie stânjenitoare. Făcusem tot ce ne-a stat în
putere s-o prezentăm ca pe-o situaţie de maximă securitate,
deschizându-i lui Adam nişte birouri în spaţiul de birouri al Autorităţii
din Luna City. Apoi am făcut în aşa fel, încât în zona respectivă a
explodat o bombă. După această „încercare de asasinat", camarazii
cei mai suspicioşi în legătură cu misterul lui Adam Selene au fost
primii care au trimis cereri prin care-i recomandau lui Adam să nu-şi
asume nici un risc. Ziarele le-au ţinut isonul şi, astfel, bănuielile
despre identitatea concretă a lui Adam au încetat.
Dar, ascultându-l pe profesor, mă întrebam ce-ar spune indivizii
ăştia băţoşi, dacă ar şti că preşedintele nostru era o minune a
informaticii din dotarea Autorităţii?
Însă ei stăteau şi ascultau cu o dezaprobare rece, câtuşi de puţin
mişcaţi de retorica profesorului – probabil cea mai bună performanţă
a vieţii lui, ţinând cont de faptul că vorbea stând pe spate cu un
microfon aproape de buze, fără notiţe şi fără să-şi vadă prea bine
auditoriul.
Apoi se repeziră asupra noastră ca uliii. Domnul membru din
Argentina – nu-şi spuneau niciodată numele, pentru că noi nu eram