Download PDF - Churry-Burry

toate forţele pătrundeau pe întreaga Lună fără ca cineva să aibă nici
cea mai mică bănuială. Nu întâmplător au aselenizat pe „Noul
Pământ", cu toate furnicarele masate pe semiluna luminată.
Autoritatea nu cunoştea cu adevărat condiţiile de pe Lună, dar ştia că
nici un lunar nu urcă la suprafaţă dacă nu are o treabă urgentă, în
timpul luminii semilunare. Dacă trebuie, urcă la suprafaţă şi se
întoarce înapoi cât poate de repede, cu ochii pe detectorul de radiaţii.
Aşa că ne-au prins fără costume de presiune şi fără arme.
Dar, deşi soldaţii muriseră, n-am scăpat de pericol. La suprafaţă
aveam şase transportoare şi pe cer zbura nava comandant.
Cum s-a terminat confruntarea de la Bon Marché, mi-am recăpătat
calmul şi-am căutat un telefon. Nici o veste din Kongville, nici o veste
de la profesor. Câştigasem şi lupta din J-City şi din Novylen –
transportorul de acolo se rostogolise la aterizare, forţa invadatoare
fusese slăbită de pierderile de la aterizare, iar acum băieţii lui Finn
deţineau controlul transportorului. În alte oraşe nu se întâmplase
nimic deosebit. Mike oprise metrourile şi rezervase telefoanele
interurbane pentru apelurile oficiale. În subsolul lui Churchill s-a
produs o explozie de presiune necontrolată. Dar Finn fusese înştiinţat
şi se putea conta pe ajutorul lui.
Am vorbit cu Finn, i-am spus unde se afla transportorul din L-City
şi am stabilit să ne întâlnim la ecluza 13.
Finn trecuse prin aceeaşi experienţă ca şi mine – fusese şi el la fel
de surprins de atac, numai că avea costumul de presiune pe el. Nu
reuşise să stabilească controlul puşcaşilor laser până la terminarea
bătăliei şi se luptase singur în masacrul din Domul vechi. Acum
începuse să-şi adune băieţii şi avea un ofiţer care primea rapoarte în
biroul lui din Bon Marché. Luase legătura cu subcomandantul din
Novylen, dar era îngrijorat în legătură cu Hong Kong Luna.
— Mannie, să-mi duc oamenii acolo cu metroul?
I-am spus să aştepte. Invadatorii nu puteau ajunge la noi cu
metroul atât timp cât energia era sub controlul nostru şi mă îndoiam
că transportorul lor se putea ridica.
— Hai să ne uităm la transportorul de-aici.
Aşa că am ieşit prin ecluza 13, care era goală la capătul cu
presiune particulară, prin tunelele fermei unui vecin – căruia nu-i
venea să creadă că fusesem invadaţi – şi am folosit ecluza lui de
suprafaţă ca să ieşim să observăm transportorul dintr-un punct aflat
cam la un kilometru la vest de el. Am ridicat capacul cu prudenţă.
Apoi l-am împins în sus şi am urcat. Nu eram în pericol de-a fi văzuţi,
pentru că eram ascunşi de formele stâncilor. Ne-am târât ca pieile
roşii pe margine şi ne-am uitat cu un binoclu de cască. Apoi ne-am
retras în spatele stâncilor şi am discutat.
— Cred că băieţii mei se pot descurca cu treaba asta.
— Cum?
— Dacă-ţi spun, ai să zici că n-o să meargă. Aşa că, ce-ar fi să mă
laşi pe mine să-mi conduc spectacolul?
Am auzit de armate în care şeful nu este trimis la plimbare, ci i se
dă respectul cuvenit şi nu i se spune să tacă –asta se cheamă
disciplină. Dar noi eram amatori. Finn îmi îngădui să-i urmăresc
neînarmat de la distanţă.
Pentru pregătiri avu nevoie de o oră, iar pentru execuţie de două
minute. Împrăştie oamenii în jurul navei, folosind ecluzele de
suprafaţă ale fermierilor şi fără să comunice prin radio în tot acest
timp. Oricum nu era nevoie de măsura asta, unii nu aveau radio la
costumele de presiune, erau băieţi de la oraş. Finn îşi ocupă o poziţie