Download PDF - Churry-Burry

mai îndepărtată spre vest. În momentul în care se asigură că şi ceilalţi
au avut timp să se pregătească, trimise o rachetă de semnalizare.
Când flacăra izbucni deasupra navei, oamenii lui ţâşniră imediat la
câte o antenă stabilită de dinainte. Finn îşi înlocui cartuşul de energie
şi începu să ardă carcasa, nu încuietoarea uşii, ci chiar carcasa.
Imediat, lângă pata roşie ca o cireaşă, pe care o făcea laserul lui, un
alt laser mai făcu una, apoi încă una, toate asupra aceleiaşi bucăţi de
oţel – şi deodată oţelul lichid ţâşni în stropi şi puteai vedea cum iese
aerul din navă cu un fâsâit, o dâră pâlpâitoare. Au muncit până au
făcut gaură, terminându-şi rezerva de energie din lasere. Mi-am
imaginat infernul din interiorul navei, urletele oamenilor dinăuntru,
alarmele care sunau fără oprire, uşile care se închideau imediat,
echipajul încercând să astupe cele trei găuri care se căscau ca nişte
guri mari şi flămânde. Ceilalţi băieţi din echipa lui Finn se răspândiră
în jurul navei şi mai făcură câteva găuri în alte puncte ale carcasei.
Atât vroiau să ardă, nimic altceva. Era o navă fără atmosferă,
construită pe orbită, cu carcasa de presiune separată de utilajele de
energie şi de tancuri. Oamenii lui Finn aplicaseră tratamentul acolo
unde trebuia.
Finn îşi apropie casca de a mea.
— S-a zis cu nava. Nu se mai poate ridica. Şi nici nu mai poate
transmite mesaje. Mă îndoiesc că pot face un perete suficient de
compact ca să poată rezista înăuntru fără costume de presiune. Ce
zici, s-o lăsăm câteva zile să vedem dacă ies? Dacă nu ies, punem un
utilaj de foraj aici şi le tragem o papară măreaţă.
Corect, Finn ştia cum să-şi conducă spectacolul, nu avea nevoie de
ajutorul meu cam năuc, aşa că am intrat înăuntru, l-am sunat pe Mike
şi am cerut o capsulă ca să ies la radarele balistice. Mike m-a întrebat
de ce nu vreau să rămân înăuntru, unde eram totuşi în siguranţă.
— Ascultă, i-am spus, colecţie obraznică de semiconductoare, nu
uita că eşti doar un ministru fără portofoliu, pe când eu sunt Ministrul
Apărării. Trebuie să văd exact ce se-ntâmplă şi am doar doi ochi, iar
tu ai ochi răspândiţi pe jumătate din Crisium. Îţi arde de glume?
Încercă să mă liniştească, să nu mă enervez şi se oferi să-mi pună
afişajele pe ecranul video în camera L de la Raffles pentru că n-avea
chef să păţesc ceva... şi apropo de glume, am auzit-o pe-aia cu
minerul care răneşte sentimentele mamei sale?
— Mike, am spus, te implor, fă-mi rost de o capsulă. Îmi pun
costumul de presiune şi-am s-o aştept afară din Staţia Vest – care nu
mai arată bine, cred că ştii.
— Bine, îmi zise, treaba ta, tu-ţi pui gâtul la bătaie. O să-ţi trimit o
capsulă peste treisprezece minute. Te las să mergi până unde e
amplasat tunul laser George. Foarte drăguţ din partea lui. Am ajuns şi
am sunat din nou la telefon. Finn vorbise deja la telefon cu celelalte
furnicare, îşi localizase comandanţii subordonaţi sau pe cineva care
vroia să preia comanda şi explicase cum să le dea bătaie de cap
transportoarelor care aterizaseră deasupra tuturor furnicarelor, în
afară de Hong Kong. Din câte ştia el, puşcaşii Autorităţii cuceriseră
Hong Kong-ul.
— „Adam", am spus – de teamă să nu m-audă ceilalţi –crezi că ar
trebui să trimitem o echipă cu vagonetul ca să încerce să repare linia
Bee Eli?
— Aici nu e gospodin Selene, răspunse Mike cu o voce ciudată, ci
unul dintre asistenţi. Adam Selene se afla în partea de sus a oraşului
Churchill atunci când s-a pierdut presiunea. Mi-e teamă că a murit.
— Poftim?