Download PDF - Churry-Burry

Retroproiectoarele rămase au fost duse la noua catapultă, ca să fie
modificate pentru ghidarea laterală. Efortul cel mai mare a fost să
ducem oţelul la noua catapultă şi să-l turnăm ca înveliş pentru
cilindrii" de stâncă solidă – oţelul îi îmbrăca pe dinăuntru.
La două zile după declaraţia noastră oficială, un radio „clandestin"
a început să emită spre Pământ. Semnalul sonor era slab şi nu se
auzea prea bine, sugerând ideea că este ascuns probabil într-un
crater, până când bravii oameni de ştiinţă pământeni vor reuşi să-i
monteze un dispozitiv de repetare automată. Era aproape de
frecvenţa „Vocii Lunii Libere" care îi acoperea uneori mesajele cu
laudele programelor ei provocatoare.
Pământenii rămaşi pe Lună nu aveau nici o şansă să emită
semnale. Aceia care se hotărâseră să-şi continue cercetările erau
însoţiţi în fiecare clipă de stilyagi şi noaptea erau încuiaţi în barăci.
Dar staţia „clandestină" reuşea să transmită „adevărul" spre
Pământ. Profesorul fusese judecat pentru deviaţionism şi era arestat
la domiciliu. Eu fusesem executat pentru trădare. Hong Kong Luna se
retrăsese, declarându-şi separat independenţa... şi dădea ideea că
putea fi gata pentru o înţelegere cu Pământul. În Novylen era
răzmeriţă. Se colectivizaseră culturile de cereale, iar ouăle se vindeau
pe piaţa neagră cu trei dolari bucata. Fuseseră înrolate femei şi se
formaseră batalioane care juraseră să ucidă cât mai mulţi ticăloşi de
pământeni, antrenându-se cu arme false în coridoarele din Luna City.
Ultima ştire era pe jumătate adevărată. Multe doamne vroiau să
militeze în vreun fel şi formaseră o Gardă de Apărare Civilă, numită
„Doamne pentru Infern". Antrenamentele lor erau de-adevăratelea,
iar Hazel se bosumflase pentru că Mami nu-i dăduse voie să se
înroleze. Apoi, uitase de supărare şi înfiinţase „Debutanţii Stilyagi", un
corp de gardă junior, care îi ajuta pe stilyagii care aveau grijă de
presiunea aerului din tuneluri şi practica primul ajutor. Învăţaseră să
lupte fără arme, ceea ce e posibil ca Mami să nu fi aflat niciodată.
Nu ştiu cât de mult să mai povestesc. Nu pot povesti chiar totul,
dar povestirile din cărţile de istorie sunt extrem de eronate!
N-am fost bun nici ca ministru al apărării, nici pe post de
congresman. Nu mă scuz, dar nu mă simţeam pregătit pentru nici una
dintre ele. Revoluţia este o joacă de copii pentru toată lumea, singurul
care părea că ştie ce face era profesorul, dar de data asta, era ceva
nou şi pentru el – nu participase niciodată la o revoluţie care să aibă
succes şi nici nu făcuse parte dintr-un guvern, cu atât mai puţin ca şef
al lui.
Ca ministru al apărării, nu vedeam alte moduri de a acţiona, în
afară de paşii pe care-i făcusem deja: Echipele neantrenate de stilyagi
din furnicare şi puşcaşii laser din jurul radarelor balistice. Dacă N. F.
se decideau să ne bombardeze, nu ştiu cum i-am fi putut opri. În
întreaga Lună nu exista nici o rachetă de interceptare şi asta e o
maşinărie complicată, nu ai cum s-o improvizezi din rămăşiţe. Pe
onoarea mea, nu puteam fabrica nici măcar armele nucleare care să
lanseze o asemenea rachetă.
Din punctul meu de vedere, mi-am făcut datoria. Le-am cerut
aceloraşi ingineri chinezi care făcuseră şi armele cu laser să se
gândească la problema interceptării bombelor sau rachetelor – era
una şi aceeaşi problemă, cu diferenţa că rachetele vin peste tine mai
rapid. Apoi m-am ocupat cu alte lucruri. Speram ca N. F. să nu
bombardeze niciodată furnicarele. Unele oraşe, cum ar fi L-City, erau