Download PDF - Churry-Burry

Majoritatea erau în costume de presiune şi am fost surprins să văd
cât de mulţi aveau arme. Nu erau armele noastre, ci erau capturate.
Dar uşurarea cea mai mare a fost când am văzut că L-City era întreg!
M-aş fi descurcat mai bine fără procesiunea triumfală. Eram
nerăbdător să ajung la un telefon şi să aflu de la Mike ce se
întâmplase – ce distrugeri aveam, câţi morţi, cât ne costase, de fapt,
victoria asta.
Ne-au împins pe o platformă, unde erau profesorul şi restul
Cabinetului, personalităţi ale oraşului şi alţii, iar fetele s-au aruncat
plângând de gâtul profesorului, apoi el mă îmbrăţişă cu putere şi mă
sărută pe amândoi obrajii, iar cineva îmi îndesă pe cap o şapcă a
libertăţii. Am zărit-o în mulţime pe micuţa Hazel şi i-am trimis un
sărut.
În cele din urmă, mulţimea se linişti suficient pentru ca profesorul
să poată vorbi.
— Prieteni, spuse şi aşteptă să se facă linişte. Prieteni, repetă plin
de însufleţire. Iubiţi camarazi. Ne vedem, în sfârşit, în libertate şi îi
avem printre noi pe eroii care au dus singuri ultima bătălie pentru
Luna noastră.
Mulţimea ne ovaţionă, iar profesorul aşteptă să se facă din nou
linişte. Îmi dădeam seama că era foarte obosit, îi tremurau mâinile în
timp ce se sprijinea de tribună.
— Aş dori să vorbească ei, pentru că vreau să auzim cu toţii cum a
fost. Dar, mai întâi, am un mesaj fericit pentru voi. Marea Chină
tocmai a anunţat că începe în Munţii Himalaya construirea unei
catapulte uriaşe pentru ca transportul dinspre Terra spre Lună să fie
la fel de uşor şi ieftin cum este transportul de la noi spre Pământ.
Se opri pentru urale şi apoi zise:
— Dar ăsta este un proiect de viitor. Ce zi fericită! În sfârşit, lumea
întreagă recunoaşte suveranitatea Lunii. Suntem liberi! Liberi! Lunari,
v-aţi câştigat libertatea...
Se opri, părând surprins. Nu era speriat, ci nedumerit. Se înclină
uşor.
După care, muri.
30
L-am dus într-un magazin din spatele platformei. Medicii, pe care-i
chemasem, nu mai puteau face nimic. Bătrâna lui inimă, încordată de
nenumărate ori, cedase. L-au scos afară prin spate, iar eu m-am luat
după ei.
Stu mă apucă de braţ.
— Domnule Prim-Ministru...
— Ei, şi tu! Stu, pentru numele lui Bog, termină cu prostiile!
— Domnule Prim-Ministru, nu se lăsă el, trebuie să vorbiţi mulţimii,
să-i trimiteţi pe oameni acasă. Avem lucruri importante de făcut,
spuse el ferm.
Vorbea calm, dar îi curgeau lacrimi de durere.
M-am întors pe platformă, am confirmat ceea ce ei bănuiau doar şi
le-am spus să se ducă acasă. Apoi, m-am dus în camera L de la
hotelul Raffles, scena începutului,
unde dăinuiau toate amintirile primelor zile ale noii noastre
organizaţii, unde am convocat şedinţa Cabinetului de urgenţă, unde
am pus la cale planul Revoluţiei noastre. M-am strecurat la telefon,