Download PDF - Churry-Burry

— Şi dacă o să murim, istoria va scrie despre noi: Aceasta a fost
ora de glorie a Lunii! Ori libertatea, ori moartea!
Expresiile îmi păreau cunoscute. Dar aveau un sunet nou,
proaspăt. M-am alăturat strigătelor. Uite... eu ştiam că nu putem să
ne punem cu Terra – sunt tehnician şi ştiu că unei bombe-H nu-i pasă
cât eşti de curajos. Dar eram gata să lupt! Dacă vroiau luptă, păi să le
arătăm noi luptă!
Profesorul îi lăsă să urle, apoi le dădu tonul la „Imnul de Luptă al
Republicii", în versiunea lui Simon. Adam apăru din nou pe ecran,
preluă conducerea şi cântă cu ei, iar noi am încercat să ne furişăm în
spatele platformei cu ajutorul stilyagilor, în frunte cu Slim. Dar femeile
nu vroiau să ne lase să plecăm, iar puştii nu făceau faţă încercând să
oprească doamnele. Cu greu au reuşit. Erau două mii de oameni în
jurul nostru, în timp ce eu, profesorul, Stu şi Wyoh ne-am croit drumul
până în camera L de la hotelul Raffles, unde Mike-Adam ni se alătură
prin video. Muream de foame, aşa că am comandat cina, iar
profesorul se ţinu de noi să mâncăm înainte să ne apucăm să
revedem planurile.
După asta, am trecut la afaceri.
Adam începu primul, zicându-mi să citesc cu voce tare cartea
albă, ca să audă şi el şi camarada Wyoming...
— Dar mai întâi, camarade Manuel, dacă ai înregistrările pe care
le-ai făcut pe Pământ, poţi să mi le transmiţi prin telefon la birou, cu
viteză maximă? Am să le pun să fie transcrise pentru studiu –
deocamdată nu am primit decât rezumatele codificate transmise de
camaradul Stu.
Am făcut aşa cum mi se spusese, ştiind că Mike le va studia
imediat – treaba cu transcrierea o spusese ca să nu-l dea de gol pe
„Adam Selene". M-am hotărât să discut cu profesorul despre ideea de
a-l pune pe Stu la curent cu existenţa lui Mike. Dacă Stu urma să fie în
celula executivă, era o lipsă de tact să ne prefacem în continuare.
Am introdus înregistrările în Mike la viteza maximă, nu mi-a luat
mai mult de cinci minute, iar apoi am citit cu voce tare alte treizeci de
minute. După aceea, Adam zise:
— Profesore, recepţia a avut mai mult succes decât credeam,
datorită discursului tău. Cred că ar trebui să discutăm embargoul în
Congres imediat. Pot trimite o convocare în seara asta pentru o
şedinţă mâine la prânz. Obiecţii?
— Ştii, palavragii ăia o să bată pasul pe loc săptămâni în şir. Dacă
tot trebuie să le-o prezinţi, eu nu văd de ce nu ai face la fel cum ai
făcut cu Declaraţia. Începi târziu şi se va vota după miezul nopţii de
către oamenii noştri.
— Îmi pare rău, Manuel, spuse Adam. Eu am rămas în urmă cu
evenimentele de pe Pământ, iar tu cu cele de aici. Nu mai sunt
aceeaşi oameni. Camaradă Wyoming?
— Mannie, dragule, acum funcţionează un Congres ales. Trebuie
să o voteze. Congresul este forma noastră actuală de guvernare.
— Aţi ţinut alegeri şi aţi dat lucrurile pe mâna lor? am spus încet.
Totul? Atunci noi ce mai facem?
M-am uitat la profesor, aşteptând să explodeze. Obiecţiile mele nu
priveau domeniul lui, dar nu vedeam nici un rost să schimbăm o
pălăvrăgeală cu alta. Cel puţin, primul grup fusese destul de slab ca
să le dăm papucii uşor, dar ăştia parcă se lipiseră de scaune.
Profesorul nu era tulburat. Îşi împreunase mâinile ca pentru
rugăciune şi părea relaxat.
— Manuel, nu cred că situaţia e chiar atât de grea pe cât eşti tu