Download PDF - Churry-Burry

adarele balistice ale lui Mike la vechiul sediu, să punem unul nou la
noul sediu. Era necesar să le facem pe amândouă, pentru că ne
puteam aştepta la atacuri din spaţiu asupra vechiului sediu.
Am chemat voluntari – şi am venit doar cu doi care-mi puteau fi de
ajutor – iar eu aveam nevoie de câteva sute de mecanici pe care să
nu-i deranjeze munca în costumele de presiune. I-am angajat,
plătindu-le cât trebuia, iar LuNoHoCo s-a înglodat în datorii la Banca
Hong Kong Luna. Majoritatea fondurilor fuseseră transferate pe
Pământ lui Stu şi nu mai aveam timp să furăm alţi bani. Un camarad
descurcăreţ, Fu Moses Morris, semnă tot felul de acte ca să ne ajute
financiar, dar dădu faliment. O luă de la capăt cu o mică croitorie în
Kongville. Dar asta s-a întâmplat mult mai târziu.
De la trei la unu, bancnota Autorităţii scăzu la şaptesprezece la
unu, iar oamenii din serviciul Autorităţii se puseră pe scandal, pentru
că Mike îi plătea în continuare în cecuri de-ale Complexului. Le-am
spus că puteau să rămână sau să-şi dea demisia. Aveau de ales. Apoi
am angajat alţii de care aveam nevoie, cu dolari Hong Kong. Dar, din
acel moment, am început să avem necazuri. Exista deja un grup
destul de mare care nu era de partea noastră şi care tânjea după
vremurile de altădată. Ar fi fost în stare să trădeze noul sistem, dacă
le-ar fi fost bine după aceea.
Fermierii şi agenţii de cereale nu erau mulţumiţi cu sistemul de
plată de la capul catapultei care se făcea, ca şi mai înainte, în
bancnote ale Autorităţii, la aceleaşi preţuri. „Nu vom accepta!" strigau
ei, iar omul de la LuNoHoCo ridica din umeri şi spunea că nu erau
obligaţi s-o facă, dar cerealele mergeau la Autoritatea de pe Pământ,
şi era adevărat, deci nu puteau primi decât bancnote al Autorităţii. Ori
acceptaţi cecul, ori vă încărcaţi înapoi grânele în vagonet şi plecaţi
de-aici.
Mulţi îşi luară marfa înapoi. Toţi bombăniră şi unii ameninţară că
or să scape de cereale trecând pe producţia de vegetale din fibre sau
orice altceva care ar aduce dolari Hong Kong. Profesorul zâmbi.
Aveam nevoie de fiecare miner de pe Lună, mai ales de minerii de
gheaţă, care lucrau cu perforatoare puternice cu laser. Trebuia să-i
folosim pe post de soldaţi. Nevoia noastră era atât de mare, încât mam
gândit să mă înrolez şi eu, cu toate că îmi lipsea un braţ şi eram
cam ruginit pe la încheieturi. Dar pentru a mânui un perforator trebuia
să ai muşchi, iar o proteză nu are aşa ceva în dotare. Profesorul îmi
spuse să nu fiu prost. Şmecheria la care ne gândisem n-ar fi mers în
atmosfera de pe Pământ. Un impuls laser cu energie funcţionează cel
mai bine în vid, şi lucrează perfect pe toată suprafaţa aflată în raza lui
de bătaie. Perforatoarele mari, care săpaseră în piatră în căutarea
pungilor de gheaţă, aveau să fie folosite ca „artilerie" pentru
respingerea atacurilor spaţiale. Atât navele, cât şi rachetele, aveau
sistem electronic. Dacă vrei să distrugi aparatura electronică, tragi în
ea cu un fascicul laser. Dacă ţinta e presurizată, aşa cum se întâmplă
cu navele care au oameni la bord, trebuie să faci o gaură pentru a o
depresuriza. Dacă nu sunt presurizate, un impuls laser puternic le
poate distruge, navele îşi pierd sistemul de ghidare şi toată partea
electronică, şi cum aproape totul pe navă funcţionează pe bază
electronică...
O bombă-H care are circuitele distruse nu mai e o bombă, ci doar
un tub mare de litiu şi deuteriu. O navă cu circuitele arse e o epavă şi
nu o navă de război.
La prima vedere pare uşor, dar nu este, pentru că perforatoarele
laser n-au fost concepute pentru a lovi ţinte aflate la mii de kilometri