Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

în „matricea primordială“ a produsului, în care relaţia cu originea
este definitorie pentru a convinge. Toate elementele
vizuale şi olfactive asaltează clientul şi îl prind în vraja produselor,
astfel încât scopul final este uşor atins.
Omul îl bagi în beci: „Asta e marfa“ (femeie, 62 de ani, pensionară).
Noi avem câţiva prieteni, prieteni că aşa pot să-i numesc că
ne-am împrietenit de câţiva ani de zile, deci ăsta e al patrulea
an de când… sunt soţ şi soţie, din Priboieni de Argeş care vin în
fiecare an şi îmi cară tot beciul... Tot aşa au venit după mere,
acum trei sau patru ani şi le-a plăcut marfa din beci şi au rămas.
„Doamnă venim şi la anul“ Şi uite aşa au rămas clienţi
vechi. (femeie, 36 de ani, casnică)
Ceea ce mi s-a părut foarte interesant în comunitatea Voineşti
a fost mândria cu care localnicii te invită să le vizitezi
beciul. Dacă în alte sate din ţară localnicii mă invitau să
admir „camera bună“, echivalentul sufrageriei sau livingului
de la oraş, unde sunt depozitate bunurile de preţ ale
gospodăriei, într-un aranjament ce exprimă personalitatea
proprietarului şi stilul de viaţă, în Voineşti beciul este spaţiul
de mândrie al gospodarului. De altfel, chiar valorile care
definesc „bunul gospodar“ sunt diferite şi marchează trecerea
de la economia/societatea tradiţională de subzistenţă
la cea modernă/de piaţă. Potrivit lui Henri H. Stahl un „bun
gospodar“ era acela care era „priceput chivirnesitor al puţinului
sau multului pe care îl are“ 119 . Pe când în prezent, în
Voineşti, recolta şi transformarea ei în proprietăţi materiale
sunt definitorii pentru „bunul gospodar“. ddd
Avem depozit, avem o casă, avem un beci mare, avem şoproane,
avem magazin.... Munceşti, se cheltuie mult, dar e satisfacţie.
Ăla e rodul muncii de tot anul. Pentru mine lucrare mai
frumoasă ca aia nu există. Eu stau şi le învelesc, le aşez şi îmi
place când văd în beci, siloz, cum stau aşezate pe soiuri, pe
calităţi. Dar anul trecut nu am avut ce aşeza. Asta-i durerea.
(bărbat, 65 de ani, mare producător)
119. Henri H. Stahl, Cultura satelor. Cum trebuie înţeleasă, Editura
Revistei Satul şi Şcoala, Cluj-Napoca,1934, p. 45.
132