Noi culturi, noi antropologii - Humanitas

o are observaţia lui Bichat, citată de Georges Canguilhem
(1985), şi anume că distincţia nu se poate aplica la nivel fizic
sau chimic, ci numai la nivel vital. Doar despre organismele
vii putem spune că prezintă structuri normale şi patologice
sau că se află în stări normale ori patologice (G. Canguilhem
1985: 156). Desigur, nu putem trece cu vederea că
este implicată aici o viziune ontologică pluralistă şi ierarhizată
cu privire la natura realităţii, care admite cel puţin trei
niveluri (fizic, chimic şi vital).
Care este, propriu-zis, natura raporturilor dintre normal
şi patologic? Această întrebare şi-o va pune Georges Canguilhem
(1943/1966) în teza sa de doctorat în medicină,
referindu-se la medicina somatică. În istoria concepţiilor
medicale, de după Xavier Bichat (1800), Canguilhem distinge
două mari poziţii teoretice privind natura raporturilor
dintre normal şi patologic: I. omogenitate şi diferenţă cantitativă;
II. heterogenitate şi diferenţă calitativă (G. Canguilhem,
1943/1966).
Aceste două mari poziţii teoretice în istoria medicinei
pornesc de la două principii diferite:
– Principiul lui Broussais sau „dogma patologică a secolului
al XIX-lea“, cum o numeşte G. Canguilhem. Acest
principiu afirmă că „există o omogenitate şi o continuitate
între normal şi patologic“ (G. Canguilhem, 1966: 12).
– Principiul, susţinut de J.H. Jackson şi K. Goldstein
(printre alţii), conform căruia există o heterogenitate între
normal şi patologic. Se susţine diferenţa calitativă
(alterarea), nu numai diferenţa cantitativă între funcţiile
în starea de sănătate şi cele din starea de boală. Starea
de boală este o stare nouă a organismului, caracterizată
prin alte norme, inferioare din punct de vedere vital,
alte constante normale, lipsite însă de normativitate. La
rândul său, Canguilhem (1943/1966) va adopta cea de
a doua poziţie.
ar părea, lumea occidentală a cunoscut, şi asta vreme de milenii, o medicină
care se întemeia pe o conştiinţă a bolii în care normalul şi patologicul
nu reprezentau categoriile fundamentale“ (M. Foucault, 2003: 23).
378